21.5 C
București
marți, 2 septembrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAdmiterea de toamnă la USV Iași se încheie pe 5 septembrie –...

Admiterea de toamnă la USV Iași se încheie pe 5 septembrie – sute de locuri la buget și taxă

La Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV Iași) admiterea de toamnă are loc până vineri, 05 septembrie 2025, pentru 630 de locuri la buget și taxă, atât pentru studii de licență, cât și masterat.

Pentru studiile de licență, sunt disponibile 287 locuri la buget și 212 la taxă, iar la masterat, candidații au la dispoziție 131 locuri, din care 35 sunt la buget. 

‹ adv ›

Tinerii care se înscriu la Facultatea de Agricultură, pot opta pentru specializările:

  • Agricultură, Montanologie, Exploatarea mașinilor și instalațiilor pentru agricultură și industria alimentară, Ingineria și managementul afacerilor agricole, Tehnologia prelucrării produselor agricole, Protecția consumatorului și a mediului sau Biologie.

În total, la această facultate sunt disponibile 217 locuri, dintre care 124 sunt la buget.

La Facultatea de Horticultură, viitorii studenți se pot specializa în Horticultură, Peisagistică, Ingineria mediului sau Biotehnologii agricole, iar numărul locurilor pentru admiterea de toamnă sunt de 33 buget și 44 la taxă.

În cadrul Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, candidații pot opta pentru specializările: Zootehnie, Piscicultură și acvacultură, Inginerie și management în alimentația publică și agroturism, Controlul și expertiza produselor alimentare. În total, la această facultate sunt disponibile 47 locuri la buget și 51 la taxă.

‹ adv ›

La Facultatea de Medicină Veterinară nu mai sunt locuri disponibile pentru admiterea din toamnă, toate fiind ocupate în luna iulie. 

Conform calendarului dedicat admiterii de toamnă, până pe 05 septembrie 2025, va avea loc înscrierea candidaților prin depunerea dosarului la sediul facultăților, iar on-line (la adresa https://admitereonline.iuls.ro/) platforma va fi disponibilă până la ora 23:59 a penultimei zile din perioada dedicată înscrierilor,  04 septembrie.

Același calendar de admitere este valabil pentru studiile de master, candidații având la dispoziție 35 locuri la buget, 96 la taxă, dar și pentru învățământul la distanță unde sunt disponibile 249 locuri cu taxă.

Admiterea candidaților pentru programele de licență, la USV din Iași, se face pe baza notelor obținute la probele de Bacalaureat (Nota de la proba scrisă de Limba și literatura română – 50%, Nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului – 50%).

Studenții USV Iași beneficiază de condiții excelente pentru pregătirea teoretică și practică; săli de curs, laboratoare, câmpuri experimentale, baze de practică proprii, laboratoare dotate cu aparatură de specialitate de ultimă generație, clinici și spital veterinar; bibliotecă dotată cu toate facilitățile pentru informare; atelierele de microproducție, amplasate într-o clădire modernă, care este dedicată specializărilor din cadrul Ingineriei produselor alimentare; Bază hipică, campus studențesc în cea mai frumoasă zonă a Iașului; parteneriate internaționale de colaborare cu universități similare de pe 5 continente și din 32 de țări.

Citește aici și despre Investiție inteligentă în utilaje agricole second-hand.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Cătălin Borș, tânăr fermier: Piața e blocată de samsari, iar micii producători abia de-și găsesc loc

Cătălin Borș, un tânăr de 24 de ani din Pogonești, județul Vaslui, nu a moștenit o fermă, dar și-a...

Internship-uri plătite în agricultură și mediu pentru studenții USV Iași

USV Iași: Internship-urile oferite de Universitatea de Științe Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) sunt căutate de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole