Agricultura europeană și cea românească sunt acum într-un proces profund de transformare sub influența unor programe majore de reformă a Politicii Agricole Comune și aplicarea noului Pact Ecologic European, provocări care se adaugă celor determinate de efectele schimbărilor climatice, criza forței de muncă, volatilitatea prețurilor, scăderea performanței capitalurilor și inputurilor în agricultură, adâncirea inegalităților în ponderea veniturilor fermierilor pe lanțul comercial de valorificare a produselor agro-alimentare.
Fermierii performanți din România trebuie să gestioneze o impredictibilitate crescută în ceea privește asigurarea resurselor și a proceselor în fermă, precum și pentru valorificarea producției.
Anul 2020 a fost unul foarte dificil pentru agribusiness-ul românesc, în condițiile secetei pedologice prelungite și a crizei sanitare mondiale determinate de pandemia de COVID-19.
A rezultat astfel o creștere neobișnuită a numărului incidentelor contractuale în relațiile dintre participanții la circuitul economic specific, cum ar fi executarea necorespunzătoare sau chiar neexecutarea la termen și/sau în condițiile convenite a obligațiilor contractuale asumate.
Lipsa de încredere este amplificată de absența informațiilor permanent actualizate despre părțile contractuale, despre oamenii implicați și despre istoricul și comportamentul în afaceri al acestora.
PRACTICI CONTRACTUALE ACTUALE: RISCURI PENTRU FERMIERI
Evidențiem selectiv o serie de practici comerciale devenite uzuale în relația fermieri – traderi, care au contribuit la stabilirea unor poziții contractuale inegale pentru fermieri și au generat riscuri majore concretizare în contextul secetei pedologice din 2020:
- Clauze prin care se declară și/sau se recunoaște, în mod nerealist, o negociere inexistentă a contractului;
- Constituirea de garanții personale de către administratorul/directorul fermei, pentru executarea obligațiilor contractuale asumate de societatea cu răspundere limitată/societatea pe acțiuni, după caz, eludându-se, astfel, răspunderea limitată a acestor participanți la circuitul economic;
- Drepturi de apreciere și decizie unilaterală în beneficiul exclusiv al cumpărătorilor /traderilor, fără vreo posibilitate de control de către fermier sau de mediere/arbitraj de către un terț independent, inclusiv asupra cantității și calității mărfii livrate și, astfel, a prețului sau chiar a datei de plată;
- Obligația de a plăti penalități, despăgubiri sau daune-interese, în cuantumuri arbitrare și cu desconsiderarea atât a principiilor reparării integrale a prejudiciului și bunei-credințe, cât și a cauzelor exoneratoare de răspundere civilă universal recunoscute.
OBIECTIVELE PROIECTULUI CONCORDE
Susținerea fermierilor pentru Proiectul CONCORDE va contribui la realizarea următoarelor obiective, care vor fi puse în practică de Clubul Fermierilor Români:
- Înființarea unui grup de lucru care să preia și să prelucreze inițiativele, ideile, opiniile și sugestiile transmise de fermieri;
- Elaborarea unui ghid de bune practici;
- Crearea unei proceduri de raportare și verificare a incidentelor în relațiile contractuale;
- Elaborarea unui sistem de asigurare a suportului pentru soluționarea alternativă a disputelor;
- Afilierea Clubului Fermierilor Români la organizații internaționale relevante în domeniul agribusiness;
- Colaborarea Clubului cu autoritățile și instituțiile publice europene și naționale în scopul dezvoltării unor politici coerente și relevante pentru dezvoltarea agribusiness-ului din România.
Clubul Fermierilor Români a devenit membru GAFTA, The Grain and Feed Trade Association, organizația internațională reprezentativă pentru sprijinirea contractării și arbitrării comerciale în domeniul cerealelor la nivel mondial.
Acesta este un prim pas în efortul Clubului de a sprijini asigurarea cadrului pentru consolidarea încrederii fermieri-traderi și asigurarea condițiilor pentru respectarea clauzelor contractuale deplin echitabile în relația dintre parteneri.
Prin dezvoltarea Proiectului CONCORDE fermierii vor avea acces la:
- Expertiză concretă și practică validată în procesul de contractare;
- Facilitarea sprijinului specializat în soluționarea alternativă a disputelor comerciale;
- Promovarea și reprezentarea intereselor în relația cu instituții relevante în comerțul cu cereale.
Clubul Fermierilor Români promovează interesele fermierilor din România și lansează proiecte care susțin dezvoltarea sustenabilă a fermelor, bazate pe criterii de performanță, competitive la nivel european.
Fermierii interesați se pot implica în Proiectul CONCORDE prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul Clubului: https://cfro.ro/proiect-concorde-pentru-bune-practici-in-comertul-cu-cereale/.
Pentru informații suplimentare, fermierii pot intra în legătură cu Cezar Iulian Gheorghe pe e-mail la adresa [email protected]