24.1 C
București
vineri, 6 iunie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBRGV a refuzat trimiterea de resurse românești în Seiful Global de Semințe...

BRGV a refuzat trimiterea de resurse românești în Seiful Global de Semințe Svalbard-Norvegia

Banca de Resurse Vegetale Genetice (BRGV) Buzău nu a onorat o solicitare venită din partea Seifului Global de Semințe Svalbard (Svalbard Global Seed Vault)-Norvegia, de trimitere a unor resurse românești, din cauza lipsei unui acord guvernamental, a unor norme internaționale, în contextul în care o bună parte dintre semințe nu sunt amprentate genetic.

Potrivit reprezentanților BRGV, solicitarea a fost formulată de facilitatea aflată în Norvegia pe parcursul anului precedent, însă din cauza unor impedimente de natură legislativă, eșantioanele cu semințe nu au putut fi trimise spre păstrare.

Directorul BRGV, Costel Vînătoru a precizat că:

„Am avut solicitare de acolo și chiar a fost insistentă solicitarea, însă am refuzat diplomatic pentru că nu suntem pregătiți pentru a face acest lucru. În primul rând, avem nevoie de un acord în alb, guvernamental, nu îmi permit eu, la nivelul meu, să trimit niște resurse importante ale țării, în afara țării fără a avea un acord guvernamental de nivel înalt ca aceste resurse să fie trimise cu acordul statului român.

A doua problemă este că noi nu avem o instituție care să funcționeze după normele și standardele Food and Agriculture Organization of the United Nations (FAO) să avem o relație de schimb, de același nivel.

Dacă am fi avut bănci care să funcționeze după standardele FAO, atunci ar fi fost mai ușor. O a treia problemă ar fi că aceste resurse trebuie amprentate genetic, altfel le trimitem și s-ar putea să nu se mai recunoască autenticitatea lor.

La prima vedere, pare o atracție pentru orice țară să trimită resurse acolo, pentru a fi păstrate și atunci când le solicită, să le primească înapoi, însă tehnologia a avansat și pentru a avea certitudine că aceste resurse sunt ale noastre, ar trebui amprentate genetic, pentru a fi recunoscute că sunt românești. Solicitarea a fost anul trecut, în 2024”.

‹ adv ›
costel vînătoru

Instituția de cercetare din județul Buzău deține tehnologia necesară de amprentare genetică a soiurilor românești, fiind făcuți deja pași în direcția înființării unei biblioteci virtuale a genelor, în schimb, lipsa de personal și a capacității de stocare împiedică dezvoltarea ei.

„Avem posibilitatea de amprentare genetică, avem aparatura necesară de ultimă generație, ceea ce ne ține puțin pe loc în această problemă este personalul și serverele de mare capacitate.

Avem personal redus care nu poate să țină pasul cu numărul mare de resurse pe care noi îl avem și să poată ajungă la zi și avem nevoie de servere pentru stocarea acestor informații. Sperăm să se înțeleagă importanța acestui proiect.

Acolo vorbim de o investiție foarte mare, acel depozit a fost conceput pentru a conserva resursele întregului Pământ, este un proiect american de mari dimensiuni și, așa cum scrie pe frontispiciul băncii – ‘Semințe pentru vremea de apoi’ -, practic a fost gândit ca o ‘Arcă a lui Noe’ în care să fie salvate resursele Terrei. Noi nu trebuie să ne gândim la depozite de asemenea dimensiuni pentru că nu avem forța financiară”, a declarat cercetătorul buzoian.

Un depozit similar în România, potrivit directorului instituției de la Buzău, nu ar fi sustenabil din punct de vedere financiar, în schimb, statul român s-ar putea implica în extinderea rețelelor de bănci necesare păstrării resurselor autohtone.

„Ar trebui să facem bănci de resurse genetice pe domenii. Vorbim de cultura mare care ar trebui să beneficieze de o bancă, de legumicultură, viticultură, plantele din flora spontană, pomicultură, creșterea animalelor.

În afara țării, Germania a dat în folosință o bancă de resurse genetice de conservare a raselor de albine, în Spania există o bancă de resurse care se ocupă cu conservarea soiurilor de trandafir. Noi nu avem bănci de resurse pe domenii, proiectul nostru este nou, la început de drum, zicem noi important”, a mai spus Costel Vînătoru.

BRGV Buzău este singura bancă de profil din România care are ca strategie cunoașterea genotipică și fenotipică, precum și conservarea resurselor genetice vegetale ex situ și in situ, pe termen scurt, mediu și lung, în concordanță cu legislația internațională.

  • Citește despre ->
  • BRGV
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Costel Vînătoru: Riscăm să pierdem resurse genetice valoroase din lipsa cercetătorilor

O parte dintre resursele genetice conservate la Banca de...
‹ adv ›

Costel Vînătoru: „Am aclimatizat un soi de migdale de pământ. Producţie de peste 22 t/ha”

Un soi de migdale de pământ aclimatizat la Banca de Resurse Genetice şi Vegetale (BRGV) din Buzău a fost...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole