România a activat mecanismele de urgenţă pentru protejarea sănătăţii animalelor şi a sectorului zootehnic naţional, având în vedere evoluţia îngrijorătoare a focarelor de febră aftoasă la nivel european, a anunţat vineri Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
„Având în vedere evoluţia îngrijorătoare a focarelor de febră aftoasă la nivel european – patru focare confirmate în Ungaria, şase în Slovacia, precum şi un focar notificat în Germania în luna ianuarie – România a activat mecanismele de urgenţă pentru protejarea sănătăţii animalelor şi a sectorului zootehnic naţional”.
Astfel, ANSVSA a convocat, în data de 11 aprilie 2025, o şedinţă extraordinară a Centrului Naţional de Combatere a Bolilor (CNCB), în contextul eliminării controalelor vamale ca urmare a intrării României în spaţiul Schengen, ceea ce determină un risc crescut de introducere a bolii în exploataţiile autohtone, precizează sursa citată.
Ca urmare a analizei efectuate şi în temeiul legislaţiei în vigoare privind gestionarea situaţiilor de urgenţă sanitar-veterinare, a fost adoptată Decizia nr. 2 a CNCB, care stabileşte un pachet de măsuri stricte şi imediate, aplicabile la nivel naţional.
Conform sursei citate, au fost stabilite măsuri esenţiale pentru prevenirea şi controlul febrei aftoase, precum actualizarea zonelor de restricţie conform Deciziei Comisiei Europene nr. 2025/672 privind focarele din Ungaria şi Slovacia.
Totodată, au fost instituite unele restricţii, precum interzicerea transporturilor dinspre Ungaria în România de animale vii (biungulate şi ecvidee), furaje, paie, compost şi gunoi de grajd; blocarea importurilor din zonele afectate de carne şi produse din carne, lapte netratat, material seminal şi subproduse de origine animală provenite de la biungulate.
Pe de altă parte, au fost stabilite puncte de control sanitar-veterinar pe căile de acces dinspre Ungaria, cu participarea medicilor veterinari ANSVSA şi structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
De asemenea, au fost dispuse inspecţii în fermele româneşti care au importat animale din Ungaria şi Slovacia după 1 februarie 2025, inclusiv prelevarea de probe şi verificarea stării epidemiologice şi s-au intensificat măsurile de dezinfecţie şi biosecuritate în ferme şi pe mijloacele de transport al animalelor.
Pe lista de măsuri se menţionează „distribuirea clară a responsabilităţilor între instituţiile competente: ANSVSA, DSVSA, Autoritatea Vamală Română, MAI, Poliţia de Frontieră, Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia Locală”.
„În completarea măsurilor stabilite prin Decizia CNCB, ANSVSA continuă dialogul activ cu fermierii, în vederea: identificării şi eliminării riscurilor de contaminare; intensificării măsurilor de biosecuritate şi stabilirii celor mai eficiente strategii de intervenţie în cazul apariţiei bolii. Suplimentar condiţiilor generale de import, a fost introdusă testarea obligatorie pentru febra aftoasă a tuturor loturilor de animale care intră în ţară”, se mai precizează în comunicat.
Totodată, pentru un diagnostic cât mai precoce al unei eventuale incursiuni virale pe teritoriul naţional, s-au demarat acţiuni de testare randomizată în centrele de colectare, menţionează sursa citată.
În cadrul acestei campanii preventive, în mai puţin de o lună, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) a efectuat un număr semnificativ de teste pe probe provenite din aproape toată ţara.
În ceea ce priveşte acţiunile de supraveghere şi testare desfăşurate de ANSVSA, la toate loturile de animale susceptibile (bovine, ovine, caprine şi porcine) provenite din comerţ intracomunitar sunt prelevate probe în vederea testării PCR.
„Au fost testate 1.419 probe de sânge bovine, în sprijinul fermierilor români care desfăşoară activităţi comerciale cu ţări terţe”, se mai spune în document.
Totodată, pentru a asigura intervenţia promptă în situaţii de suspiciune clinică, ANSVSA, prin Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA), menţine în funcţiune Unitatea de Înaltă Biosecuritate Nivel 3 – singurul laborator autorizat din România pentru manipularea virusului febrei aftoase în scop diagnostic, unul dintre cele 15 astfel de laboratoare din Uniunea Europeană.
Laboratorul naţional de referinţă are implementată întreaga metodologie de diagnostic a febrei aftoase, în conformitate cu standardele internaţionale, toate metodele fiind acreditate conform SR EN ISO 17025.
Potrivit sursei citate, ANSVSA menţine un dialog permanent cu Guvernul României, în vederea identificării celor mai oportune măsuri şi acţiuni de prevenţie şi asigurării resurselor financiare necesare în cazul unei eventuale propagări a bolii pe teritoriul naţional.
„Starea de alertă a ANSVSA este menţinută la cel mai înalt nivel, atât din cauza riscului de introducere a virusului febrei aftoase, cât şi în contextul specific al responsabilităţilor din perioada prepascală”, se mai precizează în comunicat.
În paralel, eforturile de gestionare a pestei rumegătoarelor mici (PMR) au dus la stingerea focarului activ din judeţul Bihor, astfel că în prezent România nu înregistrează niciun focar activ de boală.
În acest sens, ANSVSA recomandă operatorilor economici să evite achiziţionarea de animale vii sau produse de origine animală din zone aflate sub restricţii.
„Colaboraţi activ cu autorităţile sanitar-veterinare şi respectaţi toate instrucţiunile transmise de ANSVSA şi DSVSA judeţene. Notificaţi de urgenţă orice suspiciune de boală la animale către medicul veterinar sau Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţul dumneavoastră”.
Citește aici despre China anunță creșterea tarifelor pentru SUA la 125%.