15.4 C
București
luni, 13 aprilie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFIR a virat 158 de mil. de euro fermierilor și beneficiarilor din...

AFIR a virat 158 de mil. de euro fermierilor și beneficiarilor din agricultură

Aproape 158 de milioane de euro au intrat în conturile fermierilor şi beneficiarilor investiţiilor, în intervalul 1 februarie – 14 martie 2025, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Din totalul plăţilor efectuate, fonduri nerambursabile, către fermieri, procesatori şi autorităţi locale din zonele rurale, 135,3 milioane de euro reprezintă contribuţia Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 22,4 milioane de euro sunt asigurate de Guvernul României.

„Aceste fonduri sunt destinate implementării proiectelor de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, precum şi susţinerii fermierilor care beneficiază de plăţile compensatorii pentru mediu şi climă”.

‹ adv ›

Potrivit sursei citate, suma de 103,6 milioane de euro a ajuns în contul beneficiarilor intervenţiilor prevăzute de Planul Strategic 2023 – 2027, în timp ce alte 54,1 de milioane de euro au fost transferate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2022 atât pentru proiectele de investiţii, cât şi pentru măsurile de mediu şi climă.

Dintre sectoarele care au beneficiat de plăţi în această perioadă, tinerii fermieri au primit în conturi peste opt milioane de euro, beneficiarii exploataţiilor agricole şi pomicole au primit aproximativ 19 de milioane de euro pentru investiţii realizate, iar procesatorii au beneficiat de 2,5 milioane de euro pentru investiţii în sectorul procesării agricole.

De asemenea, pentru investiţii în drumuri agricole şi infrastructura de irigaţii, AFIR a plătit 5,2 milioane de euro şi pentru primele de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor au fost efectuate plăţi de 3,5 milioane de euro.

Totodată, AFIR a efectuat plăţi de mediu şi climă în valoare totală de 104 milioane de euro şi pentru zonele afectate de constrângeri naturale.

‹ adv ›

Fondurile europene nerambursabile sunt acordate după ce sunt verificate conform procedurilor în vigoare de către experţii AFIR, pe baza cererilor de plată primite de la beneficiari.

Aceste fonduri sunt plătite în conformitate cu contractele de finanţare încheiate şi angajamentele asumate, precizează sursa citată.

Vezi aici despre Specialiștii recomandă fumegație și sobițe pentru încălzirea pomilor în timpul gerului.

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Fonduri nerambursabile pentru investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă publicarea în...
‹ adv ›

Consultare publică pentru consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri

Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-12 „Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45...

AFIR deschide sesiunea DR-19: 11,76 milioane euro pentru investiții la nivel de fermă

Sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru intervenția DR-19 – „Investiții neproductive la nivel de fermă” se deschide...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole