Acţiunile Agroland Agribusiness au intrat marţi la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), fiind a doua companie din cadrul grupului Agroland care se listează la bursă.
La rândul său, directorul general al Agroland Agribusiness, Florin Radu, a afirmat că ideea de listare a companiei a început în urmă cu 5 ani în cadrul companiei mamă Agroland Business Systems, continuând „prin rezultate notabile” cu înfiinţarea unei noi firme – Agroland Agribusiness.
El a precizat că la ora actuală se află în studiu şi în cercetare o a doua gamă de produse, exclusive pentru biaţa bio, care este încă în dezvoltare fiind doar o nişă pentru România, dar datorită reglementărilor UE va trebui să se dezvolte în perioada următoare.
Potrivit sursei citate, compania a crescut „foarte bine de la un an la altul, poate foarte abrupt”, în condiţiile în care în 2020 a înregistrat o creştere de 90% a cifrei de afaceri şi cu 230% a profitabilităţii, însă odată cu dezvoltarea, acest ritm nu va mai consemna o astfel de creştere.
Nu în ultimul rând, Radu a menţionat că o altă linie de business pe care o urmăreşte compania este tehnologia agricolă, pe care vrea să o aducă ca şi inovaţie.
În aprilie 2021, Agroland Agribusiness a derulat un plasament privat prin care a vândut 225.000 de acţiuni nou emise, pentru 6,07 milioane de lei.
Acţiunile au fost cumpărate de 154 de investitori, dintre care 25 investitori calificaţi şi restul 129 de retail (5 persoane juridice române, restul persoane fizice), iar succesul acestui plasament a permis listarea companiei pe piaţa AeRO.
El a mulţumit investitorilor şi a transmis că afacerile vor fi extinse în sudul şi vestul ţării într-un timp foarte scurt, în condiţiile în care în prezent acoperă partea de sud-vest a Olteniei, dar va fi mărită şi gama de produse.
Grupul Agroland a făcut primul pas la bursă anul trecut, pe 16 iunie 2020, când a listat prima emisiune de obligaţiuni şi ulterior a mai derulat alte două plasamente private de acţiuni, iar societatea mamă Agroland Business Systems s-a lansat la BVB pe 1 martie 2021.
La evenimentul de listare a fost prezent şi Daniel Apostol, director Direcţiei de comunicare din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), care a transmis ce înseamnă sunetul clopoţelului de la BVB, povestind o întâmplare personală sugestivă.
De asemenea, Apostol a transmis câteva din ideile preşedintelui ASF, Nicu Marcu, cu privire la piaţa de capital.
Plasamentul privat de acţiuni şi listarea companiei pe piaţa AeRO au fost realizate cu sprijinul TradeVille în calitate de Intermediar şi Consultant Autorizat. Ovidiu George-Dumitrescu, director general adjunct al Tradeville, a mulţumit antreprenorilor că „au viziunea, curajul şi înţelepciunea să iasă în public cu creaţia lor pe care au clădit-o cu mult efort”.
Agroland Agribusiness, divizie a Agroland Business System, a activat încă de la început în zona de sud-vest a ţării, respectiv în judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi, Argeş, Teleorman, Vâlcea şi Gorj.
Obiectivul principal de activitate este vânzarea de input-uri pentru agricultura convenţională şi organică, printre care fertilizanţi, produse pentru protecţia plantelor, seminţe şi combustibili. Activitatea secundară desfăşurată este trading-ul cu cereale.
Segmentul de piaţă ţintă al diviziei Agribusiness în cadrul Agroland sunt fermierii de cultură „mare”, care cultivă cereale (grâu, orz, porumb, triticale, orzoaica etc) şi plante oleaginoase (rapiţă, floarea soarelui).