10.5 C
București
joi, 2 ianuarie, 2025

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFranţa raportează două noi focare de gripă aviară

Franţa raportează două noi focare de gripă aviară

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

Franţa a confirmat la două ferme avicole focare de gripa aviară, la câteva zile după ce oficialii au anunţat că ţara nu mai este afectată de virus, a anunţat Ministerul Agriculturii de la Paris, transmite Reuters.

Gripa aviară înalt patogenă (HPAI) se răspândeşte în Europa într-un val sezonier, legat de migrarea păsărilor, deşi impactul a fost mai puţin sever decât în Statele Unite, unde se înregistrează preţuri record la ouă şi virusul s-a transmis la oameni şi la bovine.

Autorităţile franceze au confirmat noi cazuri la două ferme din nord-vestul regiunii Normandia, în 27 şi 28 decembrie.

„Ca o consecinţă directă a acestor focare, Franţa este din nou afectată de gripa aviară”, a precizat Ministerul Agriculturii de la Paris.

‹ adv ›

Pentru ca Franţa să poată declara că nu mai este afectată de gripa aviară, ar trebui să nu mai raporteze cel puţin o lună focare de gripă aviară la ferme.

Clasificarea ar permite ţărilor importatoare să ridice restricţiile introduse după detectarea focarelor.

Franţa, care a suferit cele mai severe pierderi în 2022/2023, a lansat în urmă cu un an o campanie de vaccinare la fermele de raţe, unde se produce celebrul „foie gras”, şi care sunt în mod special vulnerabile la gripa aviară.

Cu toate acestea, se menţine nivelul ridicat de alertă privind virusul, ţinând cont de contaminarea de la păsările migratoare, a informat Ministerul Agriculturii de la Paris.

Într-o notificare separată către Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (WOAH), autorităţile franceze au anunţat că focarele de gripă aviară au fost înregistrate la două ferme cu 25,000 şi, respectiv, 540 de curte, iar toate efectivele au fost sacrificate ca măsură de siguranţă.

Conform unui comunicat publicat de WOAH, autorităţile din Germania au detectat un nou caz de gripă aviară la o fermă avicolă din Bavaria, fiind sacrificate 16.000 de păsări.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Măsuri suplimentare în județul Olt pentru prevenirea răspândirii gripei aviare

Având în vedere că la nivel european au fost...
‹ adv ›

Gripa aviară se extinde rapid în fermele avicole din UE

Gripa aviară se extinde rapid în fermele avicole din Uniunea Europeană, în acest sezon, sporind temerile privind repetarea crizelor...

WOAH: Un focar de gripă aviară a fost descoperit în estul României

România a raportat descoperirea unui focar de gripă aviară înalt patogenă H5N1 la păsări de curte, a informat marţi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole