Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Conform datelor preliminare, exporturile din Ucraina pentru anul 2024 au crescut cel puțin cu 13,4% în valoare monetară și cu 28,8% în volum.
Până la data de 26 decembrie, Ucraina a exportat 129,2 milioane de tone de bunuri în valoare de 41,04 miliarde USD, comparativ cu 100,3 milioane de tone în valoare de 36,1 miliarde USD în 2023, conform Ministerului Economiei al Ucrainei.
Potrivit acesteia, exporturile au fost influențate pozitiv și de relansarea și dezvoltarea industriei de prelucrare din Ucraina.
Sviridenko a subliniat că, în cadrul politicii „Fabricat în Ucraina”, guvernul va continua să acorde o atenție deosebită dezvoltării industriei și exporturilor de produse cu valoare adăugată ridicată.
Ea a adăugat că, deși volumul exporturilor pe cale rutieră a scăzut semnificativ în termeni de greutate, valoarea mărfurilor transportate pe acest tip de cale a crescut în acest an la 14,5 miliarde USD.
Principalele destinații ale exporturilor
Potrivit adjunctului ministrului economiei și reprezentantului comercial al Ucrainei, Taras Kașka, Uniunea Europeană a rămas principalul partener comercial al Ucrainei în 2024.
Kașka a mai reamintit că Ucraina a actualizat acordurile de liber schimb cu Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Elveția – țări membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA).
El a menționat că, în 2025, Ucraina se va concentra pe găsirea unor soluții pentru accesul pe piața UE a unor produse agricole sensibile, precum porumbul, cerealele, tărâțele, mierea, zahărul, ouăle și carnea de pasăre.
Alți parteneri comerciali importanți ai Ucrainei în 2024:
- China: 2,3 miliarde USD
- Turcia: 2,1 miliarde USD
- Egipt: 1,6 miliarde USD
- India: 986 milioane USD
- Republica Moldova: 935 milioane USD.
Principalele produse exportate
Liderul exporturilor ucrainene în acest an a fost uleiul de floarea-soarelui, cu exporturi în valoare de peste 5 miliarde USD. Alte produse ale industriei de prelucrare exportate:
- Șrot de floarea-soarelui: peste 1 miliard USD
- Carne de pasăre: 945 milioane USD
- Zahăr: 408 milioane USD
- Ulei de soia: 311 milioane USD.
Exporturile metalurgice au început să se redreseze. Ucraina a exportat:
- Semifabricate din fier: 927,5 milioane USD
- Fontă: 500 milioane USD
- Țevi: 577 milioane USD
Exporturile de materii prime au reprezentat, de asemenea, o parte semnificativă:
- Porumb: 4,9 miliarde USD
- Grâu: 3,68 miliarde USD
- Minereu de fier: 2,75 miliarde USD
- Soia: 1,29 miliarde USD.
Vezi și Bursa agricolă: pe ce se va concentra piața la început de an.