6.1 C
București
sâmbătă, 21 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR lansează sesiunea a doua de finanțare pentru energie regenerabilă în agricultură

MADR lansează sesiunea a doua de finanțare pentru energie regenerabilă în agricultură

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat pe site-ul propriu versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare, în vederea lansării celei de a doua sesiuni de depunere a cererilor de finanţare.

Schema este derulată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, iar proiectele de investiţii pentru care se solicită finanţare se pot depune în cadrul sesiunii de primire a cererilor de finanţare care se deschide începând din 24 decembrie 2024 şi se închide în data de 28 februarie 2025.

Fondurile disponibile pentru finanţarea proiectelor eligibile depuse în această sesiune se ridică la 150 de milioane de euro, sumă împărţită astfel în funcţie de capacităţile instalate şi de sursa de producere a energiei regenerabile:

‹ adv ›
  • capacităţi mai mici de 1 MW, inclusiv, pentru sursa solară – 90 milioane euro şi pentru sursa eoliană – 2 milioane euro;
  • pentru capacităţi mai mari de 1 MW, sursă solară – 40 milioane euro şi sursă eoliană – 18 milioane euro.

Pentru sesiunea aferentă anilor 2024 – 2025, valoarea ajutorului de stat acordat în cadrul schemei ajunge până la 100% din costurile eligibile.

Fondurile nerambursabile pe care le poate obţine un proiect pentru energie eoliană sunt în valoare de 700.000 euro/ MW indiferent de capacitatea instalată, iar pentru energia solară fondurile ajung la 550.000 euro/ MW pentru capacităţi instalate mai mari de 1 MW sau la 650.000 euro/ MW pentru capacităţi instalate mai mici de 1 MW, inclusiv.

Beneficiarii eligibili prin Schema de Energie pot fi întreprinderile din sectorul agricol sau din sectorul industriei alimentare, legal constituite şi înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), precum şi Organizaţii/ federaţii de organizaţii din domeniul îmbunătăţirilor funciare (OUAI/ FOUAI).

Prin intermediul acestei scheme de sprijin, vor primi finanţare proiectele care au ca obiectiv realizarea capacităţilor noi (sub 1 MW inclusiv şi peste 1 MW) de producere energie electrică, cu sau fără stocare, din surse solare, precum şi din surse eoliene.

Finanţarea pentru Schema de energie este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Ghidul solicitantului pentru schema de energie este disponibil tuturor celor interesați pe pagina MADR, precum și pe cea a AFIR, www.afir.ro, la secțiunea Finanțare – Schema de energie sau accesând link-ul Schema de Energie – Portalul AFIR – informații și depunere proiecte Online.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR găzduiește Târgul de Crăciun cu produse agroalimentare românești

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui Târgul...
‹ adv ›

Târg la Ministerul Agriculturii: Produse tradiționale și delicii de sărbători

În pragul sărbătorilor de iarnă, între 19-21 decembrie 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui „Târgul de...

Noi reglementări pentru accesarea fondurilor PNDR în PS 2023-2027

În Ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole