-

HomepageAdvAgricover Credit IFN a deschis în Braşov cea de-a zecea sucursală din...

Agricover Credit IFN a deschis în Braşov cea de-a zecea sucursală din România

Agricover Credit IFN, principala instituţie financiară non-bancară specializată exclusiv în finanţarea agriculturii, a deschis, joi, la Braşov, prima sucursală din centrul ţării, devenind al zecelea astfel de punct, la nivel naţional.

„Suntem astăzi alături de fermierii din centrul tării în semn de preţuire şi recunoaştere a muncii extraordinare pe care o depun în această regiune, care are un potenţial mare de creştere, atât în sectorul vegetal, în special cultura de cartof şi cultura ecologică, cât şi în sectorul zootehnic”, a declarat Robert Rekkers, director general al Agricover Credit.

Potrivit unui comunicat al companiei, transmis joi AGERPRES, deschiderea sucursalei din Braşov se integrează în strategia Agricover Credit IFN de a fi cât mai aproape de fermieri şi de a răspunde rapid solicitărilor acestora.

În următoarea perioadă Agricover Credit IFN are ca obiectiv finanţarea a peste 250 de fermieri din zonă cu credite în valoare de 100 milioane de lei.

„Ne dorim o deschidere mai mare către segmentul de fermieri mici şi mijlocii, dar continuăm să susţinem şi fermierii mari. În acest sens, avem pregătite soluţii şi programe speciale cum ar fi: investiţii pentru achiziţie de teren agricol, extinderea fermei şi în sisteme irigaţii”, a susţinut Robert Rekkers, director general Agricover Credit.

Compania dă asigurări că echipa sa de experţi oferă răspuns prompt la solicitări şi acces simplu şi nebirocratic la banii de care fermierul are nevoie pentru dezvoltarea unei afaceri moderne şi profitabile în agricultură.

„În această regiune, datorită suprafeţelor extinse de culturi, în special cultura cartofului, există un potenţial imens pentru investiţii în echipamente şi utilaje specifice, spaţii de depozitare şi păstrare a recoltei. Pe lângă culturile agricole, regiunea este bogată în suprafeţe pentru păşunat şi este prielnică dezvoltării sectorul zootehnic, în special a fermelor de vacă de carne”, a adăugat Rekkers.

Agricover Credit IFN – subsidiară a Agricover Holding – este prima instituţie financiară din România care oferă produse financiare exclusiv fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic.

În 2020, Agricover Credit a acordat credite în valoare de 1,9 miliarde de lei, la nivel naţional, unui număr de 3.800 de fermieri.

Agricover Holding reuneşte activităţile entităţilor din grup – Agricover, Agricover Credit IFN şi Agricover Technology. Grupul deserveşte un portofoliu de peste 6.000 de clienţi fermieri activi, care exploatează peste 2,2 milioane de hectare de teren arabil la nivel naţional.

Agricover
Agricover
Grupul Agricover este principalul jucător din agribusiness-ul românesc, cu o activitate de peste 20 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Studiu: Agricultura UE pierde teren în fața marilor competitori. Producția vegetală a crescut cu doar 0,1% anual

Agricultura Uniunii Europene și a Regatului Unit riscă să...

Syngenta a prezentat soiuri de legume cu rezistență genetică la boli la Fields of Innovation 2026

Syngenta a prezentat peste 600 de soiuri de legume, alături de soluții biologice pentru tratarea semințelor și tehnologii destinate...

Producții de până la 5,9 tone/ha la rapiță în Oltenia. Ce hibrizi au ales fermierii

În campania de recoltare din această vară, hibrizii de rapiță Pioneer® a oferit producții record pentru mulți agricultori din Oltenia....

Europrogress aniversează 40 de ani și vine la INDAGRA 2026 cu oferte speciale pentru investițiile în sere

Europrogress, producătorul italian de sere profesionale, aniversează în 2026 patru decenii de activitate și pregătește oferte speciale pentru fermierii...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole