10.7 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANSVSA a aplicat amenzi de 1,6 mln de lei operatorilor din industria...

ANSVSA a aplicat amenzi de 1,6 mln de lei operatorilor din industria alimentară pentru nereguli sanitare

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat amenzi în valoare de 1,622 milioane de lei unor operatori economici ce activează în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Astfel, în cursul lunii octombrie, Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, precum şi cea a Municipiului Bucureşti, au efectuat 10.993 de controale în unităţile din industria agroalimentară, iar ca urmare a neregulilor constatate şi a încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor, s-au aplicat 133 de avertismente şi 214 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.622.400 de lei.

„Acţiunile de verificare efectuate la nivel naţional pe baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2024 au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare şi funcţionare a unităţilor, a modului de întreţinere şi igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condiţiilor de prelucrare şi de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerinţelor de trasabilitate şi a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).

Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenţie şi consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancţiunile contravenţionale sunt acordate în momentul în care deficienţele constatate iniţial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în urma acţiunilor de control au fost constatate o serie de nereguli, printre care:

‹ adv ›
  • neconformităţi privind personalul angajat (neîntocmirea fişelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, neatestarea stării de sănătate a personalului);
  • neconformităţi legate de asigurarea trasabilităţii şi conformităţii produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător, produse alimentare cu modificări organoleptice);
  • neconformităţi privind monitorizarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;
  • neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă şi fabricaţie;
  • alte tipuri de neconformităţi (desfăşurarea de activităţi neînregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, nerespectarea cerinţelor pentru importul produselor alimentare, transportul alimentelor cu mijloace neînregistrate sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor).

Totodată, în timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară, s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator, conform procedurilor şi instrucţiunilor din Programul de supraveghere şi control, urmărindu-se conformitatea produselor alimentare, încadrarea calităţii acestora în limitele maxime admise, privind prezenţa de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise în alimente.

De asemenea, s-au prelevat probe de pe suprafeţe/ustensile de lucru în unităţile de industrie alimentară, în vederea verificării conformităţii în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice în alimente. 

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANSVSA: Sancțiuni de 68.000 lei aplicate în urma controalelor în industria cărnii de porc

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)...
‹ adv ›

O delegație din Regatul Maroc efectuează o vizită în România pentru reluarea exportului de ovine

O delegaţie public-privată din Regatul Maroc se află în România pentru reluarea exportului de ovine, informează, joi, Autoritatea Naţională...

Reglementări noi pentru Gospodăriile Țărănești

Astăzi, 4 noiembrie, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) marchează un pas important pentru producătorii români. A...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole