24 C
București
joi, 23 iulie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGhana: Fermierii recoltează boabele de cacao, anticipând preţuri mai ridicate

Ghana: Fermierii recoltează boabele de cacao, anticipând preţuri mai ridicate

Cultivatorii din Ghana, al doilea mare producător mondial de cacao, au început recoltarea boabelor, anticipând preţuri mai ridicate, ceea ce ar putea afecta aprovizionarea pieţei mondiale, care caută să se redreseze după sezonul dezastruos de anul trecut, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Deşi amploarea recoltării boabelor de cacao nu este clară, fermieri, cumpărători şi oficiali de la Autoritatea de reglementare Cocobod au confirmat începerea recoltării, deşi alţii au avertizat că achiziţiile ar putea încetini.

„Am peste 300 de saci, dar nu vând”, a declarat un fermier din Ghana, sub protecţia anonimatului.

„Vreau să vând boabele de cacao numai după Crăciun. Vrem să vedem dacă vor creşte preţurile, aşa cum se spune”, a adăugat acesta.

‹ adv ›

Sursele spun că fermierii au reacţionat la declaraţiile recente ale vicepreşedintelui Mahamudu Bawumia care a spus că Executivul va majora preţurile pentru recoltele preluate de la fermieri. Oficialul a declarat ulterior că afirmaţiile sale au fost greşit înţelese.

Conform datelor oficialilor Cocobod, contrabanda a cauzat în Ghana pierderea a peste o treime din producţia de boabe de cacao în sezonul 2023/2024, sporind temerile privind nivelul redus al producţiei şi stimulând creşterea cotaţiilor futures la cacao la un maxim istoric.

În încercarea de a majora veniturilor fermierilor şi a opri contrabanda, Ghana a majorat preţul fix la poarta fermei cu aproape 45%, uşor sub nivelul de 3.000 dolari pentru o tonă în sezonul 2024/2025, care a început în septembrie.

Coasta de Fildeş, cel mai mare producător mondial de cacao, a majorat preţul peste nivelul din ţara vecină, Ghana, la trei dolari pe kilogram.

‹ adv ›

Vineri, Bawumia a declarat pentru Reuters că vor exista ajustări de preţuri în cazul în care se observă „diferenţe semnificative” între preţurile din cele două ţări.

„Aşa cum stau lucrurile acum, nu există diferenţe semnificative, deci nu vom ajusta între preţurile”, a afirmat oficialul.

Totuşi, mulţi fermieri din Ghana spun că o majorare a preţurilor va urma curând.

Directorul general al Cocobod, Joseph Aidoo, a anunţat luni că preţul la poarta fermei va fi majorat dacă se va deprecia moneda naţională, ceea ce ar eroda veniturile fermierilor.

Recoltele slabe din Vestul Africii au dus cotaţiile futures la cacao la un maxim istoric, de peste 11.000 de dolari pe tonă, la începutul anului, deşi ulterior cotaţiile şi-au mai revenit.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Mii de tone de nămol de la stația de epurare Arad, transformate în fertilizator pentru fermieri

Nămolul provenit din canalizarea municipiului Arad și tratat la...
‹ adv ›

Exporturile de cereale ale Ucrainei, grav afectate: armatorii suspendă accesul navelor în porturile de la Marea Neagră

Armatorii au suspendat, temporar, intrările navelor în porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru exporturi agricole, după recenta intensificare...

Fermierii cer simplificarea legislației de mediu: noile reguli nu trebuie să devină o povară pentru agricultură

Organizațiile reprezentative ale agricultorilor din România solicită Ministerului Mediului să revizuiască proiectul de modificare a legislației de mediu, astfel...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole