Grupul Trans-Oil (controlat de milionarul Vaja Jhashi) a semnat, pe 25 octombrie 2024, un acord de cumpărare de acțiuni (Share Purchase Agreement – SPA) pentru achiziția terminalului Frial, aflat în portul Constanța, România, notează mold-street.com.
Potrivit Trans-Oil, tranzacţia marchează „o etapă cheie în strategia pe termen lung a grupului de a-și dezvolta prezența în cadrul hub-ului logistic al Mării Negre” şi de consolidare a infrastructurii logistice, pentru a-și întări „rolul de jucător major în domeniul agribusiness”.
Extindere pe piaţa regională
„Terminalul Frial dispune de o capacitate de transbordare de 1,5 milioane de tone de cereale și 500 de mii de tone de ulei vegetal, sporind semnificativ capacitățile operaționale ale Grupului și eficiența lanțului său de aprovizionare.
Această achiziție va permite Trans-Oil să optimizeze logistica și distribuția mărfurilor pe mai multe continente”, se precizează în comunicatul grupului.
‹ adv ›
Încheierea acestei tranzacții este așteptată să aibă loc până la finalul anului 2024, de îndată ce se va primi aprobarea din partea Consiliului Concurenței din România.
Trans-Oil are, de asemenea, în vedere o extindere semnificativă a capacităților de stocare ale terminalului portuar, care va fi finanțată printr-un grant acordat de către Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor, fapt ce „subliniază angajamentul Grupului de a consolida infrastructura din regiune și de a-și crește capacitățile operaționale”.
Achiziția va fi finanțată printr-o combinație a contribuției proprii de capital a grupului și un împrumut pe termen lung obținut din partea unei bănci europene, numele căreia nu este dezvăluit.
Vaja Jhashi, CEO al Grupului Trans-Oil, a declarat că:
„Achiziția Terminalului Frial este un pas înainte în strategia noastră de a ne dezvolta în cadrul Portului Constanța și susține abilitatea noastră de a livra mărfuri de calitate superioară clienților noștri din întreaga lume”.
‹ adv ›
El se arată încrezător că această nouă achiziție va permite, în viitor, să satisfacă „cererile în creștere ale clienților” și să susțină obiectivele de dezvoltare în anii următori.
Cine deţine Frial S.A.
De notat că Frial S.A. este un operator portuar specializat în operarea și depozitarea mărfurilor generale și a uleiurilor vegetale, fiind înființată în anul 1991.
Firma este deținută de El Khoury Habib cu 24% din acțiuni și compania Jantixpark SRL cu 72%, beneficiar fiind francezul Fouad Khayat, ce deţine o reţea de firme în ţara vecină.
Afacerile terminalului au crescut în special în ultimii doi ani, ca urmare a creşterii semnificative a fluxurilor de mărfuri din Ucraina, determinată de agresiunea Rusiei.
Pentru 2023, firma a raportat o cifră de afaceri în valoare de 52,7 milioane lei româneşti (circa 10,5 milioane euro), aproape dublu faţă de 2022 şi de 4,5 ori mai mult ca în 2021.
Totodată, Frial S.A. a trecut de la pierderi de milioane în perioada 2017-2021 la profit net de peste un milion de euro în 2022 şi de 3,25 milioane euro în 2023.
Compania a iniţiat pe banii UE extinderea suprastructurii portuare pentru încărcare-descărcare și depozitare cereale – o investiție totală de 61 milioane lei (aproximativ 12,2 milioane de euro), finanțată prin Programul de Transport 2021-2027 al Uniunii Europene.
De notat că grupul Trans-Oil este cel mai mare operator agribusiness din Republica Moldova, cu afaceri ce depăşesc 2,3 miliarde de dolari pe an şi care în ultimii ani s-a extins semnificativ în România, Serbia, Ucraina etc.
Specializat în producerea, procesarea și comercializarea produselor agricole, el dispune de o rețea logistică extinsă.
Conform raportului RaboResearch Global Beef Quarterly pentru trimestrul al treilea din 2025, geopolitica și condițiile climatice continuă să determine...
Comisia Europeană a propus un pachet de sprijin de...
Gestionează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul exclusiv de a efectua transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scopul legitim de stocare a preferințelor care nu sunt solicitate de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.