-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUcraina a exportat 10,05 mln de tone de cereale în ultimele trei...

Ucraina a exportat 10,05 mln de tone de cereale în ultimele trei luni

Exporturile de cereale ale Ucrainei în sezonul care a început la 1 iulie 2024 au depăşit pragul de 10 milioane de tone până la data de 27 septembrie, ceea ce reprezintă o creştere de peste 50% faţă de cantitatea de 6,3 milioane de tone de cereale exportată în aceeaşi perioadă a sezonului precedent, arată datele publicate vineri de Ministerul Agriculturii de la Kiev, transmite Reuters.

Printre cerealele exportate de Ucraina în ultimele trei luni se numără 5,8 milioane tone de grâu, 2,7 milioane tone de porumb şi 1,3 milioane tone de orz.

În ceea ce priveşte exporturile derulate numai pe parcursul lunii septembrie, datele Ministerului Agriculturii de la Kiev arată că traderii au exportat 2,86 milioane de tone de cereale, în creştere cu 63% faţă de cantitatea de 1,75 milioane de tone de cereale exportată în perioada 1-27 septembrie 2023.

‹ adv ›

La începutul acestei luni, Ministerul Agriculturii de la Kiev a ajuns la un acord cu traderii şi Asociaţiile de fermieri pentru a limita exporturile de grâu, în sezonul care a început la 1 iulie 2024, la 16,2 milioane de tone.

Adjunctul ministrului Agriculturii, Taras Vîsoţki, a declarat săptămâna trecută că Guvernul ucrainean va opri exporturile de grâu dacă livrările vor depăşi nivelul de 16,2 milioane de tone convenit cu traderii şi producătorii pentru întregul sezon 2024/25.

Potrivit celor mai recente estimări ale autorităţilor ucrainene, recolta combinată de cereale şi oleaginoase din 2024 ar urma să scadă până la 77 milioane de tone, dintre care 56 milioane de tone vor fi cereale.

‹ adv ›

În paralel, exporturile de cereale ale Ucrainei în sezonul 2023/24 au crescut până la aproape 51 milioane de tone, de la 49,2 milioane de tone în sezonul precedent. 

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Bugetul pentru subvenția la motorina agricolă crește cu 149 de milioane de lei

Guvernul României a aprobat, în ședința din 18 septembrie 2026,...
‹ adv ›

Planul de Acţiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine, aprobat de Comisia Europeană

Planul de Acţiune al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pentru deblocarea exporturilor de ovine şi...

Peste 155 de milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă. Sprijin pentru porumb și floarea-soarelui

Fermierii din România ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost grav afectate de seceta pedologică din 2025 vor beneficia...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole