Expoziţia de struguri de la Sânmartin, care are scop educativ, oferă spre degustare, vineri şi sâmbătă, un număr record de 79 de soiuri de struguri de masă şi de vin, degustarea a trei sortimente de must, dar şi un număr mare de butaşi de viţă de vie pentru pasionaţi.
Evenimentul are loc la sediul unei companii din această localitate, la iniţiativa administratorului Daniel Boţa, în parteneriat cu Facultatea de Protecţia Mediului şi Asociaţia pentru cultura şi civilizaţia vinului Millesime.
Expertul oenolog a subliniat că această expoziţie, unică în Bihor, este importantă atât pentru adulţii pasionaţi care vor să cultive soiuri nobile, cât şi pentru copii, care trebuie să vadă strugurii pe butuci, pentru că „strugurii nu se fac în fabrică”, şi apoi culeşi şi pe masă, purtând nume din cele mai frumoase.
Dorin Popa a evidenţiat şi faptul că efortul de organizare este unul considerabil pentru că „este extrem de dificil să aduni la un loc atât de multe soiuri de struguri de la diverşi producători.” Mai mult, a spus el, strugurii nu se coc toţi în aceleaşi decade ale lunii, iar soiurile mai timpurii necesită păstrare în camere frigorifice.
Astfel, în curtea firmei este amenajat un spaţiu acoperit ce găzduieşte atât standurile cu struguri, cu denumirea fiecăruia şi farfuriile cu boabe pentru degustare, cât şi pavilionul pentru degustarea a trei sortimente de must din soiurile Traminer, Pinot Noir şi Pinot Gris.
Curtea este mărginită de un rând de butuci de viţă de vie, cu struguri mari, albi şi roşii, „ce aşteaptă să fie admiraţi şi culeşi”, după cum a mărturisit gazda.
În imediata apropiere a expoziţiei se găsesc, spre exemplificare, butaşi de viţă de vie în ghivece, alături de alte plante, unele exotice, expuse în grădină.
Pe parcursul celor două zile, specialişti în cultivarea viţei de vie, de la facultatea de profil orădeană – Mihai Cărbunar, Ioana Borza, dar şi Daniel Boţa (absolvent de horticultură şi ştiinţe economice) vor oferi celor interesaţi informaţii utile despre această cultură.
Profesorul Mihai Cărbunar, şef de lucrări la Departamentul de viticultură, le oferă vizitatorilor informaţii despre modul de plantare şi modalităţi de întreţinere a culturii.
Specialistul a explicat, că în primul rând trebuie să se aleagă soiuri nobile rezistente, adecvate zonei, în funcţie de sol să se aleagă şi portaltoiul şi apoi trebuie avută grijă la tăieri, care se fac diferit faţă de via hibridă.
Expo Struguri 2024 este un eveniment realizat în parteneriat public-privat.