-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleReuters: Insectele devastează recolta de fructe de cactus a Tunisiei

Reuters: Insectele devastează recolta de fructe de cactus a Tunisiei

O mică insectă face ravagii în rândul cactuşilor comestibili din Tunisia, o sursă importantă de venituri pentru sectorul agricol şi economia ţării nord africane, transmite Reuters.

„Cea mai mare teamă a noastră, care îmi provoacă insomnie, este teama de insecta denumită coşenilă care ne ameninţă recolta”, spune Bassem Sahnoun, un fermier care, le fel ca mulţi alţii, are probleme în a-şi proteja cactuşii.

Această insectă a devastat zone mari de plantaţii de cactuşi comestibili şi a provocat îngrijorări cu privire la impactul său economic, de la descoperirea sa în Tunisia, în 2021, susţin fermierii şi experţii în agricultură.

„Aşa cum puteţi vedea, arborii se usucă şi, în consecinţă, pierdem cel mai important lucru, cultivarea de fructe de cactus”, spune Faouzi Zayani, expert în agricultură.

Potrivit acestuia, insecta, a cărei denumite ştiinţifică este dactylopius opuntiae, a fost descoperită prima dată în Mexic.

„A fost descoperită acolo şi au aplicat tratamente, au avut metode de prevenţie. Apoi, în 2015, s-a răspândit în Maroc. Insecta a ajuns şi în Tunisia în luna octombrie 2021, în oraşul Mahdia”, a spus Faouzi Zayani.

‹ adv ›

Expertul estimează că plantaţiile de fructe de cactus reprezintă aproximativ 12% din terenurile agricol din Tunisia, ceea ce plasează acest fruct pe locul al doilea, după măslini, în topul celor mai importante produse agricole.

Cactuşii comestibili acoperă 600.000 de hectare şi sunt o sursă importantă de venituri pentru mii de fermieri, în special femeilor care recoltează şi vând fructele.

Guvernul tunisian şi organizaţiile internaţionale au început să ia măsuri pentru a încerca să diminueze impactul insectei.

‹ adv ›

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a demarat un proiect în regim de urgenţă, cu o valoare de 500.000 de dolari, pentru a introduce metode de control biologic, precum gărgăriţe, prădători naturali ai insectei.

La rândul său, Ministerul tunisian al Agriculturii promovează măsuri sustenabile de control, precum schimbarea practicilor agricole, tăieri şi curăţarea zonelor de producţie.

„Trebuie să avem o soluţie sustenabilă la insecta coşenilă. Situaţia nu poate continua în felul acesta”, a declarat Naima Mahfoudhi, un oficial din cadrul Ministerului tunisian al Agriculturii.

La ferma sa, Sahnoun ia măsuri pentru a curăţa şi proteja cactuşii sănătoşi. Însă va fi o sarcină înfricoşătoare dacă criza persistă şi cactuşii vor continua să se usuce. 

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Grâul, porumbul și soia au încheiat în scădere ședința de tranzacționare la CBOT

Contractele futures pentru grâu, porumb și soia tranzacționate la...
‹ adv ›

APIA a verificat 88% dintre fermieri: controalele continuă în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele pentru anul de cerere 2026, verificând respectarea condițiilor de...

Recolta de durum din SUA, în scădere. Calitatea boabelor pune presiune pe piață

Recolta de grâu durum din SUA este estimată în 2026 la 66 de milioane de busheli, cu 23% mai...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole