5.2 C
București
marți, 3 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleProiect: Importurile de făină, zahăr și cereale din Ucraina se vor face...

Proiect: Importurile de făină, zahăr și cereale din Ucraina se vor face doar cu autorizare, până la 31 decembrie 2024

Sistemul de importuri pe bază de autorizare aplicat în relația cu Ucraina pentru unele cereale va fi extins și pentru făina de grâu sau de meslin și zahăr din trestie/ din sfeclă și zaharoză chimic pură, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență lansat în dezbatere publică. De asemenea, aplicarea sistemului va fi extins încă un an, până la data de 31 decembrie 2024, notează economica.net.

Ordonanţa de urgenţă nr. 84/2023 privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole va fi modificată pentru a fi incluse pe lista produselor pentru care se solicită licențe de import și făina de grâu sau de meslin și de zahăr din trestie sau din sfeclă și zaharoză chimic pură, potrivit unui proiect de Ordonanță.

În plus, sistemul de licențiere a importurilor din Ucraina va fi extins până la 31 decembrie 2024, față de 31 decembrie 2023 cât este limita conform OUG aflat acum în vigoare.

‹ adv ›

Decizia vine în contextul importurlor masive de făină și de zahăr din statul vecin care au afectat producătorii și fermierii locali.

„Ținând cont de prețurile mici ale materiei prime provenite din Ucraina, procesatorii români s-au orientat către achiziționarea acesteia din Ucraina, în detrimentul fermierilor români care nu au mai reușit să-și valorifice produsele primare și implicit, să-și acopere costurile de producție. Totodată, potrivit datelor statistice, datorită prețurilor mici a unor produse procesate, cum ar fi făina de grâu și zahăr, operatorii economici din România au efectuat importuri masive, în detrimentul produselor locale”, se arată în nota de fundamentare.

Potrivit MADR, în perioada ianuarie – august 2023, au fost importate 6.806,67 de tone de făină de grâu sau de meslin  față de 535,13 tone în perioada similară a lui 20222. Acest lucru a perturbat atât activitatea procesatorilor din industria morăritului care nu și-au mai putut valorifica produsele, cât și activitatea fermierilor care nu și-au mai putut vinde grâul din depozite către industria morăritului.

Cât despre sectorul zahărului, în perioada ianuarie – august 2023 s-au importat 84.633 de tone de zahăr față de 12.000 tone în perioada similară a lui 2022. Consecințele au fost  imediate și ireversibile privind cultura și procesarea sfeclei de zahăr, se mai specifică în nota de fundamentare.

„Luând în cosiderare că importurile masive de făină de grâu și zahăr din Ucraina pe piața din România și prețurile mici ale acestora, comparativ cu media prețurilor în Uniunea Europeană, au dus la nemulțumiri în rândul fermierilor care au cultivat grâu și sfeclă de zahăr, primii fiind impactați prin imposibilitatea valorificării producției de grâu a anului 2023, iar producătorii de sfeclă fiind în situația imposibilității de a contracta sfeclei de zahăr către fabrici, pentru producția anului 2024, astfel sunt necesare măsuri de protejare a producției interne. Totodată, este necesară menținerea în activitate a fabricilor procesatoare și a locurilor de muncă, prin producerea zahărului și a făinii în unitățile economice din România, prin obținerea de produse de calitate și cu valoare economică adăugată, ceea ce contribuie la creșterea veniturilor fermierilor și a procesatorilor”.

Amintim că OUG 84/2023 a instituit un mecanism de control și limitare a importurilor de cereale din Ucraina. Potrivit OUG, mecanismul presupune autorizarea operatorilor economici români pentru importul de grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi rapiţă din Ucraina.

Mai exact, produse agricole menționate mai sus pot fi importate din Ucraina  numai pe baza unu acord pentru punerea în liberă circulaţie şi utilizarea în/pe teritoriul României. Acordul poate fi obținut doar de operatorii economici cu sediul social şi punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care desfăşoară activităţi în următoarele sectoare
economice:

  • 1041 – Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor;
  • 1061 – Fabricarea produselor de morărit;
  • 1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă;
  • 014 – Creşterea animalelor.

Potrivit proiectului de OUG, vor avea posibilitatea să solicite acord de import din Ucraina și agenții economici din următoarele sectoare de activitate:  fabricarea produselor de brutarie si a produselor fainoase; fabricarea zahărului.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Interpoma 2024: 16.000 de vizitatori și 400 de expozanți internaționali

Ediția a 13-a a târgului internațional Interpoma, desfășurată la...
‹ adv ›

Două focare de pestă porcină africană descoperite în judeţul Buzău, 40 de porci sacrificaţi

Aproximativ 40 de porci au fost sacrificaţi după ce, în două gospodării de pe raza judeţului Buzău, Direcţia Sanitară...

Costel Vînătoru: Jicama, o cultură promițătoare pentru fermele cu soluri sărace și secetoase

Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău a aclimatizat, în premieră, Jicama, fasolea mexicană yam sau napul mexican, care...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole