Deşi cadrul UE pentru promovarea dezvoltării durabile a acvaculturii în statele membre s-a îmbunătăţit, finanţarea mult mai mare pusă la dispoziţie nu a adus rezultate concrete şi se pare că producţia de acvacultură din UE a rămas pe loc, avertizează Curtea de Conturi Europeană (ECA) într-un raport publicat miercuri.
Gardianul finanţelor UE a informat că finanţarea pusă la dispoziţie pe o perioadă de şapte ani este de un miliard de euro, iar impactul de mediu al sectorului şi rezultatele finanţării din partea UE nu pot fi încă măsurate în mod fiabil.
Acvacultura este un element important al strategiei UE privind economia albastră. Acest sector contribuie la securitatea alimentară şi este promovat de Pactul verde european ca sursă de proteine cu o amprentă de carbon mai scăzută.
Cu sprijin din Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (1,2 miliarde de euro alocaţi în perioada 2014-2020) şi din succesorul acestuia, Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură (1 miliard de euro alocaţi în perioada 2021-2027), UE urmăreşte să asigure durabilitatea de mediu pe termen lung a acvaculturii şi să aducă beneficii economice, sociale şi în materie de ocupare a forţei de muncă. Rezultatele se lasă însă aşteptate şi nu pot fi încă măsurate cu fiabilitate.
„În ultimii ani, UE a mobilizat resurse importante pentru sectorul acvaculturii, care este un element major al strategiei sale privind economia albastră. Dar, din păcate, nu prea s-a prins nimic în plasă”, a afirmat Nikolaos Milionis, membrul Curţii care a condus acest audit.
Valoarea finanţării alocate exclusiv acvaculturii pentru perioada 2014-2020 a fost de peste trei ori mai mare decât suma totală cheltuită între 2007 şi 2013. Cu toate acestea, nici Comisia Europeană, nici statele membre nu au demonstrat de ce era nevoie de o creştere atât de importantă şi auditorii au motive să creadă că UE a pus la dispoziţie prea mulţi bani.
Cert este că o mare parte din această sumă nu a fost utilizată şi este posibil ca statele membre să nu fie în măsură să cheltuiască toate fondurile disponibile până în 2023, termenul-limită după care cheltuielile nu mai sunt eligibile. Un efect colateral este că, în practică, ţările din UE au finanţat aproape toate proiectele, indiferent de contribuţia preconizată la obiectivul UE pentru acvacultură. O abordare mai bine direcţionată ar fi permis să se obţină rezultate mai bune.
În pofida finanţării de 1,2 miliarde de euro disponibile pentru perioada 2014-2020, auditorii observă că, per ansamblu, producţia de acvacultură din UE bate pasul pe loc. Aceasta chiar a scăzut în cazul a doi dintre cei mai mari producători (Italia şi Franţa). Indicatorii socioeconomici nu arată nici ei prea bine. Numărul întreprinderilor de acvacultură se află în declin, iar forţa de muncă din sector a scăzut între 2014 şi 2020 de la aproximativ 40 000 de persoane la aproximativ 35 000.
Auditorii au evidenţiat, de asemenea, deficienţe în sistemul de monitorizare. Ei nu au putut identifica un set unic de indicatori care să le permită să evalueze durabilitatea de mediu a sectorului, în pofida faptului că aceasta este unul dintre principalele obiective ale politicii UE. Şi mai îngrijorătoare sunt datele raportate în prezent cu privire la execuţia fondurilor UE. Aceste date nu sunt nici coerente, nici fiabile. Rezultatele sunt clar supraestimate, unele valori sunt luate în calcul de trei ori, iar cifrele fluctuează, în funcţie de sistemul de raportare selectat. În consecinţă, auditorii nu au putut stabili care este contribuţia fondurilor UE la durabilitatea socială şi de mediu a sectorului acvaculturii sau la competitivitatea acestuia.
Acvacultura se referă la creşterea peştilor, a crustaceelor şi moluştelor, a algelor şi a altor organisme acvatice. Activitatea se poate desfăşura în ape marine, ape salmastre sau ape interioare, precum şi în instalaţii terestre echipate cu sisteme de recirculare a apei. Dezvoltarea durabilă a acvaculturii (din punct de vedere ecologic, economic şi social) este unul dintre principalele obiective ale politicii comune a UE în domeniul pescuitului.
În 2020, producţia totală de acvacultură din UE a fost de 1,1 milioane de tone, adică mai puţin de 1% din totalul de la nivel mondial. Spania, Franţa, Grecia şi Italia sunt principalii producători europeni, reprezentând aproximativ două treimi din producţia totală din UE.
Auditorii au analizat perioada 2014-2020, precum şi dispoziţiile şi programele care, la data auditului, fuseseră deja introduse pentru perioada 2021-2027.
