Insecticidele au fost folosite pentru combaterea insectelor și a altor artropode dăunătoare timp de peste 400 de ani. Totuși, provocările în controlul dăunătorilor nu s-au terminat, ci din contra, devine mai anevoios în special pentru specii cu multiple generații în perioada de vegetație, cum sunt afidele, acarienii și tripșii.
În timp ce tot mai multe substanțe active de pesticide au fost radiate, iar gama de insecticide se reduce, agricultorii sunt tentați să folosească insecticide cu același mod de acțiune, ceea ce provoacă rezistența dăunătorilor la insecticide.
Aceasta se manifestă atunci când populația de insecte nu mai poate fi combătută printr-o doză de insecticid care obișnuia să o controleze. Toate formulările de insecticide pot dezvolta rezistență, și anume substanțele sintetice și anorganice, extractele biologice, feromonii și virusurile.
Cum devine o insectă rezistentă la insecticide?
Rezistența apare în urma mutațiilor din componența genetică a insectelor care sunt transmise descendenților. Fiind alcătuit dintr-un lanț de nucleotide-pereche, ADN-ul este adesea descris drept „cartea de instrucțiuni” genetice pentru construcția organismelor vii.
Replicarea ADN-ului nu este un proces perfect și pot apărea erori. Aceste erori sunt numite mutații. Întrucât ADN-ul oferă instrucțiuni pentru dezvoltarea și funcțiile insectei, o mutație poate rezulta într-o schimbare în fiziologia și biochimia insectei.
Uneori, o mutație poate să nu aibă impact asupra insectei, alteori, mutația poate fi letală. Cu toate acestea, în unele cazuri mutația poate face ca insecta să devină mai puțin susceptibilă la un insecticid şi aceasta îi conferă un avantaj competitiv când se aplică repetat același insecticid.
În majoritatea circumstanțelor, o mutație de rezistență poate să aibă niciun impact. Insecta cu o mutație continuă să trăiască și să se reproducă ca și alte insecte din specia sa.
Dacă se aplică un insecticid care nu este afectat de mutația de rezistență, ambele insecte, susceptibile și rezistente ar putea fi controlate.
Cu toate acestea, dacă se aplică un insecticid care este afectat de mutația de rezistență, numai insectele susceptibile ar putea fi controlate, iar indivizii rezistenți ar supraviețui și apoi ar continua să se reproducă.
Pe orice teren agricol sau în seră ar putea exista sute până la milioane de insecte dăunătoare și pot fi prezente mai multe mutații care conferă rezistență la diferite insecticide. Când un insecticid este aplicat, insectele care poartă mutația de rezistență supraviețuiesc și devin tot mai frecvente în populaţie.
Insectele rezistente supraviețuitoare continuă să trăiască, să se înmulțească și să transmită mutația lor descendenților. Eventual, populația poate crește până la un punct în care combaterea va fi din nou necesară.
Dacă același insecticid este utilizat la următoarea generație de insecte dăunătoare, atunci este posibil ca eficiența insecticidului să se reducă și chiar mai mulți dăunători rezistenți să supraviețuiască.
Un program de control cu utilizarea repetată a aceluiași mod de acțiune a insecticidului poate schimba rapid o populație de insecte odată gestionabilă într-una care este foarte greu de controlat.
Cum prevenim rezistența la insecticide
Pentru a preveni ca insectele dăunătoare cu o mutație de rezistență să devină prea dominante într-o populație, insecticidele cu diferite moduri de acțiune ar trebui utilizate în succesiune sau rotație în cadrul generațiilor de insecte.
Cu cât se utilizează mai frecvent același insecticid, cu atât mai rapid se stabilește mutația de rezistență.
Utilizarea insecticidelor cu diferite moduri de acțiune se bazează pe insectele care sunt susceptibile la cel puțin una sau mai multe insecticide utilizate în program.
Alternarea insecticidelor nu este singura modalitate de control a dezvoltării rezistenței. Amestecurile de insecticide pot fi de asemenea eficiente.
În cea mai bună practică de gestionare a rezistenței, într-un program ar trebui utilizate mai multe moduri eficiente de acțiune.
Modurile de acțiune ale insecticidelor
Majoritatea insecticidelor înregistrate pentru a fi utilizate în combaterea insectelor funcționează printr-o cale biochimică identificată sau interacționează cu o țintă specifică în insecte. Aceasta se numește mod de acțiune (MdA).
Toate insecticidele care acționează în același mod sunt grupate împreună în schema de clasificare a modurilor de acțiune IRAC recunoscută internațional.
Fiecare grup este reprezentat de un cod numeric, iar în multe țări acest număr este afișat pe etichetele produselor pentru a ajuta utilizatorii să diferențieze produsele cu aceleaşi şi diferite moduri de acţiune.
Insecticidele au, în general, o țintă specifică de acțiune în cadrul unei insecte, fiind de obicei, o proteină-receptor. Când apare o mutație în codul genetic pentru proteina-receptor, aceasta poate modifica forma proteinei și împiedica insecticidul ca să interacționeze la ținta de acţiune şi conferă astfel rezistenţă.
Insectele pot deveni rezistente la insecticide, atunci când enzimele care descompun moleculele nedorite sunt fie în cantitate semnificativ mai mare, fie modificate în a deveni mai eficiente în descompunerea insecticidului.
Deși nu este obișnuit, există exemple în care mutațiile au alterat comportamentele naturale ale insectei, reducând expunerea insectei la insecticid și permițându-i să supravieţuiască.
IRAC recomandă separarea ciclului de vegetație în „ferestre de aplicare”. Fiecare fereastră de aplicare trebuie să fie atât de lungă cât este nevoie pentru ca dăunătorul să treacă printr-o generație (ou/stadiu juvenil până la adult) sau cât durata efectului unei singure aplicări cu insecticidul utilizat (oricare este cea mai lungă).
Nu este întotdeauna ușor să se determine durata generației unei insecte, așa că, în absența acestor informații, IRAC recomandă utilizarea unei ferestre de 30 de zile pentru majoritatea dăunătorilor, dar a unei ferestre de 15 zile pentru afide și acarieni.
Se recomandă ca insecticidele cu același mod de acțiune sau rezistență încrucișată să nu fie folosite in ferestre consecutive sau secvențiale. Cu toate acestea, același mod de acțiune poate fi utilizat în ferestre alternate.
O strategie de gestionare a rezistenței pentru un singur dăunător poate fi ușor de proiectat și implementat, dar realitatea este că deseori există mai mult de un dăunător prezent la o cultură.
Într-un mediu cu mai mulți dăunători, ferestrele aplicărilor trebuie modificate pentru a include fiecare dăunător.
Este important de reținut că se poate face mai mult de o aplicare cu același mod de acțiune în cadrul unei ferestre, atâta timp cât efectele reziduale ale insecticidului nu depășesc durata ferestrei.
V-ar putea fi util și articolul despre Rezistența bolilor la fungicide – 7 reguli de prevenire.
Acest articol a fost realizat în baza Ghidului Rezistența la Insecticide realizat de către Proiectul USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR) în cadrul parteneriatului cu Comitetul de Acțiune a Rezistenței la Insecticide (IRAC).
