7.7 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR: Întrevedere tematică sectorială în domeniul agricol între România şi Polonia

MADR: Întrevedere tematică sectorială în domeniul agricol între România şi Polonia

Reducerea produselor de protecţie a plantelor trebuie să se bazeze pe studii fundamentate ştiinţific, astfel încât producţia să nu fie afectată pe termen mediu şi lung, au agreat marţi secretarii de stat din Ministerele Agriculturii din România şi Polonia, Sorin Moise şi Ryszard Bartosik.

Potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Sorin Moise l-a primit, marţi, la sediul MADR, pe omologul său polonez, secretarul de stat Ryszard Bartosik, în contextul celei de-a IV-a Runde a Şedinţei Comune a Guvernelor României şi Republicii Polone (G2G). Alături de secretarul de stat român au fost prezenţi directori şi experţi tehnici din cadrul MADR.

Pe agenda discuţiilor s-au regăsit teme ce au vizat Politica Agricolă Comună şi rolul acesteia în contextul redresării post-pandemie şi al războiului din Ucraina, utilizarea durabilă a produselor de protecţie a plantelor, eco-agricultura pentru fermele mici şi mijlocii, cooperarea dintre asociaţiile de fermieri români şi polonezi.

‹ adv ›

În debutul întâlnirii, secretarul de stat din Polonia şi-a exprimat aprecierea faţă de poziţiile României din Consiliul AgriFish care coincid cu cele ale Poloniei, îndeosebi aceea de a sprijini fermierii din ţările afectate în mod direct de războiul din Ucraina.

Totodată, în contextul războiului din Ucraina, cei doi oficiali au susţinut asemănările dintre problematicile cu care se confruntă cele două ţări şi au transmis necesitatea de a acţiona împreună pentru a obţine mai multe beneficii din partea Comisiei Europene pentru fermierii afectaţi, astfel încât aceştia să devină competitivi şi rezilienţi.

„Referitor la utilizarea durabilă a produselor de protecţie a plantelor, secretarul de stat Sorin Moise a apreciat că reducerea utilizării pesticidelor trebuie să se bazeze pe o analiză pertinentă a nivelului de consum a fiecărui stat membru, a specificului agricol, a gradului de dăunare şi oferirea de alternative viabile la utilizarea pesticidelor. Cei doi secretari de stat au agreat faptul că reducerea produselor de protecţie a plantelor trebuie să se bazeze pe studii fundamentate ştiinţific, astfel încât producţia să nu fie afectată pe termen mediu şi lung”.

În ceea ce priveşte agricultura ecologică, Sorin Moise a afirmat că România urmează să publice Planul naţional de acţiune pentru dezvoltarea producţiei ecologice, prin care îşi propune creşterea şi diversificarea producţiei ecologice.

Având în vedere că Polonia are anumite domenii ale producţiei ecologice bine dezvoltate, ţara noastră este interesată de schimburi de bune practici pentru facilitarea accesului la finanţarea acestui sector.

Totodată, partea poloneză şi-a arătat interesul de a colabora cu partea româna în ceea ce priveşte formarea specialiştilor din agricultură.

La finalul întâlnirii, s-a agreat continuarea discuţiilor printr-un videocall ce va avea loc în perioada următoare pentru a aprofunda temele dezbătute.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR propune modificări ale legislației privind pășunile și sprijin pentru tineretul ovin

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut...
‹ adv ›

MADR lansează Ghidul pentru energia regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...

Ajutorul de minimis pentru legumele din spații protejate, prelungit până pe 18 noiembrie 2024

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a decis, joi, prelungirea până la data de 18 noiembrie a termenului...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole