Judeţul Bihor s-a plasat pe primul loc în ţară privind proiectele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014- 2020, cu un număr de 3.800 de contracte semnate în valoare totală de 320 milioane de euro, a declarat vineri, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Bihor, Cristian Buzlea.
Potrivit acestuia, judeţul Bihor se situează foarte bine şi în privinţa situaţiei portofoliului de proiecte aferente Programul de Tranziţie 2021 -2023, deoarece până în acest moment au fost semnate 1.105 contracte în valoare de 75 milioane de euro, iar până la finalizarea procedurilor de contractare, valoarea totală va creşte până la 80 de milioane de euro.
Întrebat căror factori se datorează aceste rezultate, directorul Buzlea a răspuns că este un cumul de factori – în primul rând încrederea pe care o au beneficiarii în angajaţii OJFIR, experienţa pozitivă pe care o au cu agenţia şi promovarea pe care personalul instituţiei o face în judeţ. În plus, în Bihor există şi un număr mare de firme profesioniste de consultanţă.
Cristian Buzlea a mai precizat că în cadrul calendarului de lansare a sesiunilor din Programul Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, de săptămâna viitoare va demara o campanie tehnică de promovare, cu câte două-trei întâlniri de informare organizate săptămânal, în diferite localităţi din judeţ.
În opinia acestuia, anul 2023 reprezintă un an al provocărilor pentru fermierii bihoreni, dar şi pentru primăriile din judeţ, un an în care valoarea totală a submăsurilor de dezvoltare rurală scoase la licitaţie este de peste 2,5 miliarde de euro.