19.9 C
București
vineri, 12 septembrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGuvernul ungar ar putea introduce noi plafoane de preţ la alimente

Guvernul ungar ar putea introduce noi plafoane de preţ la alimente

Guvernul ungar ar putea introduce, în zilele următoare, noi plafoane de preţ la produsele alimentare, în ideea de a contracara o inflaţie care ar putea ajunge la un vârf de 25% la finele anului, a anunţat luni Marton Nagy, ministrul Dezvoltării Economice, transmite Reuters.

Premierul Viktor Orban a declarat încă de luna trecută că Guvernul de la Budapesta ar putea extinde lista produselor cu preţ plafonat în săptămânile următoare, fără a oferi însă detalii cu privire la produsele care ar putea fi vizate.

‹ adv ›

În luna februarie a acestui an, Executivul de la Budapesta a impus un preţ maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, carne de porc şi de pui, în încercarea de a proteja gospodăriile de creşterea costurilor, iar ulterior au fost plafonate şi preţurile la carburanţi şi ratele la creditele ipotecare.

Pentru a putea contracara inflaţia, plafoanele de preţ trebuie acceptate, a spus Nagy.

„În ceea ce priveşte plafoanele la alimente, gama produselor cu un preţ plafonat ar putea fi extinsă, iar Guvernul va lua o decizie în acest sens în zilele următoare. Viitorul acestor plafoane de preţ va fi determinat de inflaţie, care nu a ajuns încă la nivelul maxim”, a apreciat oficialul ungar.

Potrivit lui Marton Nagy, rata anuală a inflaţiei a continuat să crească în octombrie, până la 21%, şi „ar putea să se apropie de 25% la finele anului, când este posibil să avem un punct de inflexiune”.

În luna septembrie, rata anuală a inflaţiei a trecut pragul de 20%, depăşind aşteptările analiştilor, în condiţiile în care a fost stimulată de o majorare de 35,2% a preţurilor la alimente şi un salt de 62,1% al preţurilor la energie, după ce Guvernul Orban a decis să reducă subvenţiile pentru facturile la utilităţi acordate unor gospodării.

‹ adv ›

Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă ca inflaţia medie în Ungaria să ajungă anul viitor la 15%, de la un nivel de 14% preconizat pentru 2022, iar ritmul de creştere a preţurilor va continua să depăşească intervalul avut în vedere de Banca Naţională a Ungariei, 2%-4%, chiar şi în 2024.

Inflaţia accelerată şi deprecierea forintului până la un minim istoric a forţat deja Banca Naţională a Ungariei să modifice politica monetară la mijlocul lunii octombrie, când a decis în regim de urgenţă să introducă o dobândă de 18% la depozitele în forinţi.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Corina Păsălău, 19 ani: „A lucra în agricultură ca tânăr e o provocare zilnică”

La doar 19 ani, Corina Păsălău din Târgu Neamț...
‹ adv ›

Târgul Naţional al Mierii debutează vineri pe platforma apicolă Băneasa; peste 100 de apicultori şi-au anunţat prezenţa

Bucureştenii sunt aşteptaţi, de vineri până duminică, la ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, eveniment organizat de...

SUA: Fermierii ezită să extindă suprafațele cu grâu din cauza perspectivelor slabe de piață

În Statele Unite a început semănatul grâului de toamnă pentru recolta din 2026. Potrivit datelor Departamentului Agriculturii al SUA...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole