De ce se usucă tuia – cauze și metode de combatere

Uneori, suntem puși în situația să mai analizăm și plante ornamentale. Astăzi, aduc în atenția dumneavoastră tuia numită și arborele vieții discutând despre cauza de ce se usucă tuia.

În ultimii ani, speciile de tuia ornamentale sunt tot mai bolnave, uscându-se pe capete. În consecință, multe persoane ne contactează pentru a stabili un diagnostic corect. Dacă știm cu ce patogen sau dăunător ne luptăm, ne va fi mai ușor să combatem și în același timp să avem și succes în combatere.

Dar, haideți să vedem, de ce se usucă tuia (parțial sau total)?

Brunificarea frunzelor, uscarea ramurilor sau a întregii plante de tuia sunt simptome ce pot avea la bază mai multe cauze: patogeni, dăunători, stres cauzat de condițiile climatice extreme, umiditate excesivă etc.

Atunci când lăstarii se brunifică și apoi se usucă pot aprecia că cea mai comună cauză poate fi putrezirea rădăcinilor sau deteriorarea lor din varii motive (dăunători). Rădăcinile de tuia putrezesc din mai multe cauze: umiditate excesivă, sol argilos sau lutos cu drenaj lent, ploi abundente, sol compactat, irigare defectuoasă a plantelor.

Patogenii care pot duce la uscarea tuiei sunt:

• Didymascella thujina – produce arsura frunzelor sau acelor de tuia – în cazul acestui patogen ar trebui să vedem pe frunzele moarte corpuri fructifere ovale de culoare maro închis și chiar negru.

Când aceste corpuri fructifere cad în locul lor rămâne o mică cavitate în frunză. Primăvara, aceste corpuri fructifere germinează și produc noi infecții. Acest patogen atacă în special plantele mai tinere de tuia (până la 5 ani) pe care le poate omorâ în cele din urmă.

Simptomele de brunificare încep de la partea inferioară a plantelor fiind favorizate de proasta circulație a aerului și de prezența apei libere care persistă pe frunze mai mult timp.

• Pestalotiopsis funerea – un patogen destul de comun al tuiei. De obicei ciuperca colonizează țesuturile deteriorate de alți agenți patogeni, insecte, îngheț, arsuri solare. Acest patogen produce arsuri ale frunzelor și tulpinilor, cancere și chiar putreziri ale rădăcinilor uneori.

Simptomele cele mai evidente sunt brunificări ale vârfurilor lăstarilor cu aspect brun – roșcat. Pe suprafața acestor zone pot fi observate cu ochiul liber corpuri fructifere numite acervuli care ies din țesut (sunt negricioase și proeminente).

• Phomopsis juniperina (fomoză) – dacă acest patogen atacă tuia, vârfurile ramurilor vor căpăta culoare maronie sau cenușie uneori și vor muri. Porțiunile uscate rămân pe plante mult timp.

Pe țesuturile moarte se formează fructificații mari și negre ce seamănă cu un coș. Pot fi văzute cu ochiul liber.

• Phyllosticta thujae – vârfurile frunzelor se îngălbenesc, după care se brunifică.
• Cytospora leucostoma – atacă ramurile și trunchiul. Brunificarea se produce de la baza plantelor către vârf.

Important de știut despre tuia

Rădăcinile acestor plante în general nu explorează adâncimi mari de sol. Pe măsură ce înaintează în vârstă, sistemul radicular se dezvoltă pe orizontală și le putem găsi dacă săpăm departe de trunchi. Din acest motiv trebuie să fiți atenți dacă faceți săpături în preajma lor deoarece le puteți leza rădăcinile.

Tuia preferă solurile umede dar nu atât de umede încât să ii afecteze sistemul radicular, adică apa să stagneze și să asfixieze planta.

Pe de altă parte, apa insuficientă slăbește vigoarea plantelor și le predispune la atacul agenților fitopatogeni și al dăunătorilor. Prea multă apă și un drenaj slab duce la putrezirea rădăcinilor.

Uneori, brunificarea frunzelor și moartea lor poate fi un semn că plantele au nevoie de apă. La fel de bine, același tip de simptom poate să însemne că planta are prea multă apă. Excesul de apă poate favoriza instalarea fungului Phytophthora sp. care infectează rădăcinile și coletul iar planta se va usca în final.

Atenție la udare!

Udarea plantelor în apropierea trunchiului poate duce la putrezirea sistemului radicular. De aceea, este bine să udați plantele mai departe de trunchi iar apa va ajunge în zona rădăcinilor extinse pe orizontală. Cel mai bine ar fi să udați plantele dimineața, astfel solul va avea timp să se usuce peste zi iar plantele nu vor avea de suferit.

Verificați sistemul de irigare (cine are) să nu fie țevi sparte. Tuia preferă solurile bine drenate nu pe cele unde apa stagnează.

De curând am analizat probe de tuia din Timișoara unde am găsit câțiva dăunători importanți. Voi aduce astăzi informații despre păduchii țestoși găsiți și identificați de mine.

Vor urma și alte materiale, despre falșii acarienii roșii ai tuiei dar și despre patogeni. Sper ca informațiile prezentate în cele ce urmează să vă ajute să îngrijiți aceste minunate plante.

Carulaspis juniperi (Bouche) și Carulaspis minima (Signoret) – Păduchii țestoși care atacă tuia

Gazdele preferate de cei doi păduchi sunt specii de conifere, dintre care amintesc aici Juniperus sp., Thuja sp., Cupressus sp., Taxus sp. etc (Miller et Davidson, 2005; Miller et al., 2005; Suh et Evans, 2016).

Deși ambii păduchi au aceleași gazde, totuși au anumite preferințe. Carulaspis juniperi are o preferință pentru jnepeni și zone mai răcoroase iar Carulaspis minima pentru chiparoșii și jnepenii din zonele mai calde (Gill, 1997).

Cei doi păduchi sunt foarte asemănători, fiind greu de stabilit care specie este prezentă doar prin analiză vizuală. De aceea, voi face referire în cele ce urmează la ambele specii. Cele două specii sunt raportate ca fiind prezente pe teritoriul României (Kosztarab et Kozar, 1988; Longo et al., 1995; Foldi, 2001; Ben – Dov et al., 2015).

Kosztarab et Kozar (1988), arată că distribuția speciei Carulaspis minima este mai sudică comparativ cu C. juniperi. Aceeași autori susțin că specia C. juniperi este comună în mediile urbane, fiind răspândită pe scară largă.

Cum recunoaștem păduchii pe tuia?

Pentru că sunt foarte mici (0,5 – 2 mm diametru), trebuie să analizăm cu mare atenție frunzele de tuia (acele). Ambele specii prezintă dimorfism sexual. Femelele sunt vizibile pe frunze și pot fi recunoscute după scutul alb, rotunjit sau oval, ușor convex, care în mijloc are culoare galbenă (Graora et al., 2010). Seamănă izbitor cu un „ochi de ou”.

Sub scut, corpul femelei adulte este galben cu pete verzui sau castaniu cu nuanțe verzui (Gill, 1997). La masculi, scutul este oval alungit, alb cu exuvie larvară galbenă în partea terminală. La maturitate masculul va avea aripi, picioare și ochi foarte bine dezvoltați, comparativ cu femela care nu prezintă aripi, ochi și nici picioare (Ghani, 1962; Gill, 1997; Graora et. al., 2010).

Daune produse la tuia

Păduchii sug seva din frunze, lăstari, ramuri și conuri. Se poate spune că sunt afectate stadiile de creștere vegetativă, înflorire și fructificare.

Simptomele care apar în urma procesului de hrănire sunt: cloroza acelor urmată de uscarea și căderea lor, creșteri slabe ale ramurilor, îngălbenirea prematură și moartea ramurilor, devitalizarea generală a plantelor și chiar uscarea acestora în cazurile grave (Graora et al., 2010).

Uscarea ramurilor în cazul infestărilor puternice depreciază mult aspectul plantelor, pierzându-se valoarea estetică a acestora (Graora et al., 2010; Kosztarab, 1996; Gill, 1997).

Aspecte generale despre ciclul de viață

Ambele specii au o generație/an, cu mențiunea că, funcție de condițiile climatice, Carulaspis minima poate avea una sau mai multe generații/an (Kosztarab et Kozar, 1988; Graora et al., 2010).

Iernează în stadiul de femelă fertilizată pe ramuri și ace (frunze) de tuia, ienupăr etc. Primăvara, pe la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai (funcție de temperaturi) femelele încep să depună ouă.

Femelele ambelor specii pot depune până la 40 – 44 de ouă cu o medie de 20. După o perioadă de incubare de aproximativ 7 zile eclozează larvele.

Imediat după eclozare larvele primare sunt mobile timp de câteva ore, uneori chiar mai multe. În perioada cât sunt mobile, larvele se deplasează pe plantă în căutarea unui loc unde să se atașeze de substrat. Observațiile arată că, cel mai adesea larvele își infig rostrul în țesutul frunzelor și conurilor (Miller & Davidson, 1990; Graora et al., 2010).

În timpul deplasării, larvele primare pot fi răspândite la distanță pe alte plante cu ajutorul vântului. În această etapă procentul de mortalitate este ridicat. Răspândirea la distanțe mari se realizează cu ajutorul omului, prin intermediul materialului vegetal infestat. Stadiul de larvă primară poate dura între 18 – 19 zile (Graora et al., 2010).

Larvele secundare apar aproximativ pe la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie. În acest stadiu are loc și diferențierea sexuală. Viitoarele femele se vor dezvolta în 27 – 28 zile. Scutul femelei este rotunjit, alb cu centrul galben.

Masculii au nevoie de 8 – 9 zile după care apar prepupele și pupele. Scutul masculului este alungit, foarte mic, alb, tricarenat. Masculul adult este aripat, are ochi și picioare spre deosebire de femelă care nu are aripi, picioare și ochi (Ghani, 1962; Gill, 1997; Graora et. al., 2010).

De regulă, masculii apar la sfârșitul verii, se împerechează cu femelele, după care mor (Hoover, 2017).

Cum putem combate păduchii țestoși ai tuiei?

Dacă observăm fenomene de uscare la tuia sau la ienupăr (sau alt conifer) ar fi bine să verificăm cu atenție plantele sau să ducem probe la un specialist pentru identificarea dăunătorului.

Ca măsuri mecanice de combatere se recomandă: tăierea ramurilor uscate, utilizarea apei sub presiune pentru îndepărtarea păduchilor de pe plante și chiar răzuirea lor cu o perie moale.

Combaterea chimică se recomandă să fie făcută în stadiile incipiente de dezvoltare (larve primare). Un prim tratament poate fi efectuat la începutul lunii iunie sau sfârșitul lunii mai, când nimfele sunt prezente și vulnerabile la insecticide.

Pot fi utilizate următoarele insecticide: lambda – cihalotrin, deltametrin, cipermetrin, acetamiprid, flupiradifuron (după RHS Gardening Advice, 2022).

În România nu sunt omologate insecticide pentru combaterea acestor păduchi la tuia.

Pot fi utilizate și uleiuri horticole în combatere. Ele pot fi aplicate în lunile mai, iunie și ori de câte ori este nevoie (toamna de exemplu pentru reducerea populațiilor de femele). În cazul ienupărului nu se recomandă utilizarea uleiurilor horticole deoarece s-a constatat că stresează plantele (Miller & Davidson, 1990; Hoover, 2017).

La infestări masive se recomandă repetarea tratamentului la 10 – 14 zile. Un număr de 3 tratamente ar trebui să fie suficiente pentru stoparea infestării.

Controlul biologic al plantelor de tuia

Dacă plantele sunt sănătoase, pot tolera foarte ușor o infestare minimă. Dușmanii naturali (prădători și paraziți) ai acestor păduchi și unele păsări vor distruge populațiile de păduchi.

Dintre prădători amintesc: Chilocorus bipustulatus și C. renipustulatus. Paraziții acestor păduchi sunt câteva specii de Aphytis și Encarsia (Aphytis aonidiae, A. hispanicus, A. mytilaspidis și Encarsia citrina) – Rosen, 1990b; Zahradník, J., 1990; Gill, 1997.

Bibliografie:

• Ben – Dov, Y., D. R. Miller, and G. A. P. Gibson, 2015, ScaleNet. (Available at http://www.sel.barc.usda.gov/scalenet/scalenet.htm., accesat la 24.10.2022).
• Foldi, I., 2001, Liste des cochenilles de France (Hemiptera, Coccoidea). Bulletin de la Société entomologique de France 106: 303 – 308.
• Ghauri, M., 1962, The morphology and taxonomy of male scale insects (Homoptera, Coccoidea). British Museum (Natural History). Adlard and Son, Dorking, UK. 221 pp.
• Gill, R. J., 1997, The scale insects of California. Part 3. The armored scales (Homoptera: Coccoidea: Coccidae). Technical Series in Agricultural Biosystematics and Plant Pathology No. 3. California.
• Kosztarab, M., 1996, Scale insects of north-eastern North America. Identification, biology, and distribution. Virginia Museum of Natural History, Martinsville, Virginia, USA. 650 pp.
• Kozár F., Konczné Benedicty Z., Fetykó K., Kiss B., Szita É., 2013, An annotated update of the scale insect checklist of Hungary (Hemiptera, Coccoidea). ZooKeys 309: 49–66. doi: 10.3897/zookeys.309.5318.
• Kosztarab, M. and F. Kozár, 1988, Scale insects of Central Europe. Akademiai Kaido, Budapest, Hungary. 456 pp.
• Longo, S., Marotta, S., Pellizzari, G., Russo, A. and A. Tranfaglia, 1995, An annotated list of the scale insects (Homoptera: Coccoidea) of Italy. Israel Journal of Entomology 29: 113-130.
• Miller, D. R. & Davidson, J. A., 1990. A list of the armored scale insect pests. In: Rosen, D. (ed.) Armored Scale Insects; Their Biology, Natural Enemies and Control, pp. 299-306. Elsevier, Amsterdam.
• Miller, D. R., & Davidson, J. A., 2005, Armored Scale Insect Pests of Trees and Shrubs. Cornell Univ. Press Ithaca, NY 442 pp.
• Miller, Douglass R., G. L. Miller, G. S. Hodges, and J. A. Davidson, 2005, Introduced Scale Insects (Hemiptera: Coccoidea) of the U.S. and their Impact on U.S. Agriculture. Proc. Entomol. Soc. Wash. 107 (1): 123-158.
• Soo-Jung Suh and Gregory A. Evans, 2016, A new record of the armored scale genus Carulaspis MacGillivray (Hemiptera: Diaspididae) from Korea, and its aphelinid parasitoids (Hymenoptera: Aphelinidae) Insecta Mundi 0466: 1 – 6.
• Rosen, D., 1990b, 3.6.6 Biological control: selected case histories. In: D. Rosen (ed.), 1990. Armored scale insects, their biology, natural enemies and control. Vol. 4B. World Crop Pests. Elsevier, Amsterdam, the Netherlands: 497-505.
• Zahradník, J., 1990, 3.9.9.1 Conifers. In: D. Rosen (ed.), Armoured scale insects, their biology, natural enemies and control. Vol. 4B. World Crop Pests. Elsevier, Amsterdam, the Netherlands: 633-644.
• RHS, Pesticides available for home gardeners, RHS Gardening Advice, August 2022, accesibil pe www.rhs.org.uk/myadvice, accesat la data de 24.10.2022.
• Dr. Ing. Cotuna Otilia, Șef Laborator Bioinginerii Vegetale SCDA Lovrin, Program Prognoză și Avertizare, Șef lucrări FACULTATEA DE AGRICULTURĂ – USV „Regele Mihai I” Timișoara.