10.7 C
București
miercuri, 2 aprilie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleHarghita: APIA începe plăţile în avans către fermieri; valoarea subvenţiilor - între...

Harghita: APIA începe plăţile în avans către fermieri; valoarea subvenţiilor – între 70 şi 80 de milioane de euro

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Harghita începe efectuarea plăţilor în avans către cei aproximativ 26.000 fermieri din judeţ, care au depus cereri de subvenţie, a informat şeful APIA Harghita, Haschi Andras.

„Începând de luni, 17 octombrie, APIA intenţionează să plătească subvenţia fermierilor în avans. Asta înseamnă că, în momentul de faţă, noi am început să pregătim pentru plată un număr de aproximativ 26.000 de dosare. Este o muncă foarte grea, asta înseamnă că lucrăm, practic, zi şi noapte, pentru ca, luni dimineaţă, Trezoreria să aibă pe masă primele OP-uri ca să poată transfera banii fermierilor. Sigur că este o activitate care nu se rezolvă într-o zi, nu toţi fermierii îşi vor primi banii în prima zi, este o activitate de durată. Pe parcursul unei întregi luni, zilnic, o serie de fermieri vor beneficia de aceste plăţi”, a declarat Haschi Andras.

Acesta a menţionat că este vorba atât de subvenţiile pe suprafaţă cât şi cele de agromediu şi zona montană, procentul pe care APIA îl va plăti fiind de aproximativ de 70%.

‹ adv ›

Potrivit lui Haschi Andras, aceste plăţi în avans reprezintă un mare ajutor pentru fermieri, în contextul în care a început campania de toamnă iar banii vor fi folosiţi pentru acest lucru.

„Este un avantaj foarte mare. Trebuie ştiut că, teoretic, plăţile încep doar din 1 decembrie, dar având în vedere criza financiară şi tot felul de alte crize, de ani de zile, Uniunea Europeană ne permite să dăm un avans fermierilor, care, chiar şi dacă este cu câteva săptămâni înainte de plata finală este un ajutor foarte-foarte mare, având în vedere că sunt în plină desfăşurare lucrările de toamnă, care necesită investiţii destul de mari”, a precizat şeful APIA Harghita.

El a mai arătat că, la fel ca şi până acum, la sfârşitul acestui an, vor intra în Harghita, din subvenţii, între 70 şi 80 milioane de euro.

  • Citește despre ->
  • APIA
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

APIA anunță continuarea campaniei de depunere a cererilor de plată pentru 2025

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează...
‹ adv ›

APIA lansează ghidul pentru intervențiile financiare în sectorul apicol în 2025

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a publicat Ghidul informativ „Sprijin financiar pentru intervențiile aferente...

Sprijin financiar în valoare de peste 10,6 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând cu data de 27 martie...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole