-

‹ adv ›
HomepageArticoleCampania de plată în avans pentru Cererile unice depuse în 2022 debutează...

Campania de plată în avans pentru Cererile unice depuse în 2022 debutează pe 16 octombrie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va demara, începând cu data de 16 octombrie 2022, Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice în acest an.

Potrivit unui comunicat transmis, pe baza Regulamentului (UE) nr.1352 din 3 august 2022 de derogare, pentru anul 2022, statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, respectiv de până la 85% în ceea ce priveşte sprijinul acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

APIA menţionează că plăţile pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se efectuează în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) în data de 30 septembrie 2022 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

‹ adv ›

De asemenea, plăţile pentru schemele finanţate din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) se realizează în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei pentru un euro, stabilit de către BCE, pe 1 ianuarie 2022.

  • Citește despre ->
  • APIA
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Ajutor de 155,3 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă: când se depun cererile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează...
‹ adv ›

APIA: Mai sunt 8 zile lucrătoare pentru depunerea cererilor de finanțare pentru investiții în sectorul vitivinicol

Producătorii vitivinicoli mai au la dispoziție până la 19 octombrie 2026 pentru a depune cereri de finanțare pentru investiții în cadrul...

Producătorii viticoli mai pot cere sprijin pentru asigurarea recoltei până la 15 octombrie

Producătorii viticoli mai pot depune până la 15 octombrie 2026 cererile de plată pentru sprijinul acordat în vederea asigurării recoltei, în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole