Producătorii de cartofi de consum ar urma să primească, în 2022, un ajutor de minimis de 200 euro la hectar, potrivit unui proiect de act normativ al Ministerului Agriculturii.
Subvenția era promisă de ceva vreme de către ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu și se vrea o măsură de susținere pentru un sector în cădere liberă.
Nu de alta, dar România a ajuns să importe foarte mult, chiar și până la 80% din necesarul de consum în anii în care producția internă – și așa mică – este afectată de condițiile meteo, cum a fost în 2021, de exemplu, când recolta a fost undeva la 600.000 tone, conform estimărilor din piață, în condițiile în care consumul intern de cartofi se ridică la 1,2 milioane tone.
Altădată patria cartofului, România mai are acum undeva la aproximativ 34.000 ha, din care 3.500 ha au fost cartofi pentru industrializare, aproximativ 600 ha cartofi de sămânță și 28.000 ha – cartofi pentru consum (statistici pentru 2021), potrivit datelor patronatelor din sector.
Datele de la Institutul Național de Statistică (INS) arată cu totul altfel: 174.000 ha, de pe care se obține o producție de 2,7 milioane de tone. Cultivatorii contestă aceste cifre și spun că, în realitate, suprafețele sunt undeva la 34.000 ha, adică cât au raportat fermierii la APIA.
Pentru acodarea subvențiilor, Ministerul Agriculturii va avea la dispoziție o sumă de 15 milioane lei. Producătorii care vor să beneficieze de acești bani trebuie să vândă producția în perioada 6 iunie – 29 noiembrie, după cum se arată în proiectul de act normativ.
Printre condițiile pe care beneficarii trebuie să le îndeplinească se numără utilizarea unei suprafețe cultivate cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv, realizarea unei producții de minimum 15 tone/ha de pe suprafața prevăzută de lege, din care să fie comercializate cel puțin 6 tone/ha până la data de 29 noiembrie a anului de cerere, iar restul producției să fie depozitată.
Cine beneficiază de ajutor
Prevederile prezentei scheme se aplică întreprinderilor, dar și următoarelor categorii de producători:
– producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil până la 31 decembrie 2022.
– producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;
– producătorii agricoli persoane juridice.