11.1 C
București
luni, 19 mai, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleDiscuții despre impactul resimţit în sectoarele agriculturii, pescuitului şi acvaculturii

Discuții despre impactul resimţit în sectoarele agriculturii, pescuitului şi acvaculturii

Pescarii şi cei care sunt afectaţi de restricţiile de transport din zona marină şi cea a Deltei Dunării ar trebui să primească subvenţii, respectiv compensaţii, ţinând cont de condiţiile dificile de acces la resursă, dar şi de contextul politic din regiune, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, acesta a avut marţi o întrevedere cu comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius, iar subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat impactul resimţit în sectoarele agriculturii, pescuitului şi acvaculturii, în urma agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

„Consider că pentru a nu afecta sustenabilitatea proiectelor contractate finanţate din Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (FEPAM 2014-2020) şi pentru a dezvolta investiţiile în sectorul pescăresc, sunt necesare măsuri de sprijin precum: acordarea unor subvenţii pentru pescari, respectiv compensaţii pentru cei care sunt afectaţi de restricţiile de transport din zona marină şi cea a Deltei Dunării, date fiind condiţiile dificile de acces la resursă, dar şi contextul politic din regiune”, a declarat ministrul român al Agriculturii.

‹ adv ›

În cadrul discuţiilor, oficialul român a solicitat implicarea Comisiei Europene în identificarea celor mai bune măsuri pentru dezvoltarea acvaculturii şi pescuitului din România, cum ar fi: creşterea nivelului şi tipurilor de fonduri europene alocate pentru dezvoltarea acvaculturii în următoarea perioadă de programare, compensarea costurilor pentru energie şi combustibili, dar şi pentru furaje.

De asemenea, în ceea ce priveşte flota de pescuit a României, ministrul Agriculturii a susţinut importanţa echilibrului între statele membre ale UE la nivelul bazinului Mării Negre, în special la nivelul efortului de pescuit, care trebuie să corespundă stocurilor, dar în acelaşi timp măsurile adoptate să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale comunităţilor locale a căror sursă de finanţare o reprezintă în principal pescuitul.

Potrivit MADR, sprijinirea directă a activităţii de acvacultură prin subvenţii acordate pe unitatea de suprafaţă de producţie şi adaptarea legislaţiei europene pentru mediu şi biodiversitate au fost alte teme abordate în cadrul întâlnirii.

Comisia Europeană a reacţionat rapid faţă de această situaţie neprevăzută şi a declanşat mecanismul de criză al Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură (FEAMPA 2021-2027), art. 26 din Reg. UE nr. 1139/2021.

‹ adv ›

Astfel, prin programul destinat sectorului pescăresc aferent perioadei 2021-2027, efectele acestui conflict militar ar putea fi diminuate. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Barbu: Ministerul Agriculturii are un program de stimulare a exporturilor inclusiv în PNS

Ministerul Agriculturii are un program de stimulare a exporturilor...
‹ adv ›

România – Maroc: Cooperare agroalimentară consolidată

Ieri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost gazda unei delegații oficiale din Regatul Marocului, într-o vizită dedicată consolidării...

Târg de produse tradiţionale, în curtea Ministerului Agriculturii, de joi până sâmbătă

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează în perioada 8-10 mai, în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole