2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleSindalimenta solicită anularea impozitului pe venit pentru angajaţii din industria alimentară şi...

Sindalimenta solicită anularea impozitului pe venit pentru angajaţii din industria alimentară şi agricultură

Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA) – Sindalimenta susţine adoptarea în regim de urgenţă la Camera Deputaţilor a proiectului de lege prin care impozitul pe venit să fie anulat pentru angajaţii din industria alimentară şi agricultură, după modelul care şi-a arătat fiabilitatea în construcţii şi IT.

Această măsură este susţinută şi de reprezentanţii patronatelor din acest sector şi Asociaţia Fermierilor din România.

Totodată, reprezentanţii Sindalimenta şi ai Asociaţiei Fermierilor din România avertizează reprezentanţii partidelor politice şi ai Parlamentului României că „în situaţia nesoluţionării problemelor menţionate şi în cazul în care vor continua să întoarcă spatele doleanţelor a sute de mii de angajaţi din aceste sectoare de activitate, se va recurge la acţiuni de protest de mare amploare care pot culmina cu o grevă generală în cele două domenii: industria alimentară şi agricultură”.

Sindalimenta şi Asociaţia Fermierilor din România atrag atenţia asupra faptului că în timp ce sectorul industriei alimentare se confruntă cu grave probleme generate de creşterea explozivă a preţurilor la energia electrică şi gaze naturale, „unii reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal (PNL) blochează în Camera Deputaţilor un proiect de lege care ar permite sectorului industriei alimentare şi agriculturii să rezolve problema deficitului de forţă de muncă”.

„Refuzul de a promova acest proiect de lege vine de la vârful PNL, preşedintele Florin Cîţu demonstrând, încă odată, că nu este interesat să salveze economia naţională şi să îmbunătăţească nivelul de trai al românilor. Este vorba despre blocarea la Camera Deputaţilor a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (PLx. 35/2022)”, se mai precizează în comunicat.

‹ adv ›

Potrivit sursei citate, proiectul care a fost iniţiat de actualul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, document susţinut de patronatele, sindicatele din industria alimentară şi Asociaţia Fermierilor din România, prevede scutirea de la plata impozitului pe venit pentru angajaţii din aceste sectoare de activitate, ceea ce ar conduce astfel la creşterea salariului minim, stopând migraţia forţei de muncă în alte ţări membre UE şi revigorând activitatea societăţilor cu personal calificat.

„Această eliminare a impozitului pe venit ar urma să se aplice până la 31 decembrie 2028. Proiectul a trecut deja de votul Senatului, în ciuda avizului negativ emis de Consiliul Economic şi Social (CES), cu toate că această instituţie are în structura sa o puternică reprezentare sindicală, demonstrând încă o dată lipsa totală de solidaritate a mişcării sindicale, scindată în timp de interesele politice. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, refuză să accepte adoptarea acestui proiect de lege care ar fi o gură de oxigen pentru sute de mii de angajaţi plătiţi cu salariul minim pe economie. El vrea să impună coaliţiei de guvernământ propria măsură şi anume reducerea CAS-ului de la 25% la 20%, justificând o creştere a salariilor”, se mai spune în document.

Conform sursei citate, reducerea CAS-ului propusă de preşedintele PNL „este o măsură inacceptabilă, ea însemnând atât crearea unui dezechilibru pentru sistemul de asigurări sociale, cât şi contribuţii mai mici la sistemul de pensii, în final pensii mai mici pentru angajaţi”.

„Vorbind despre industria alimentară şi agricultură, îi reamintim preşedintelui PNL, Florin Cîţu, că aici sunt printre cele mai mici salarii din România, profiturile sectoarelor fiind foarte mici. Eliminarea impozitului pe venit şi adoptarea unei asemenea măsuri ar fi un ajutor real pentru fidelizarea personalului în două sectoare care se confruntă cu o mare lipsă de personal calificat, în paralel cu un mare rulaj de angajaţi şi o migraţie uriaşă a forţei de muncă. Măsura ar putea determina totodată reîntoarcerea muncitorilor români plecaţi la muncă în străinătate”, susţin reprezentanţii federaţiei. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Sindalimenta: Industria alimentară românească, tot mai aproape de faliment din cauza preţurilor la energie, combustibil şi cereale

Industria alimentară românească riscă să fie tot mai aproape de faliment din cauza preţurilor exagerat de mari la energia...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole