10.4 C
București
miercuri, 13 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleLucrări în plantațiile de viță de vie înainte de înflorit

Lucrări în plantațiile de viță de vie înainte de înflorit

Lucrările de îngrijire a plantațiilor de viță de vie înainte de înflorit au o importanță mare în asigurarea condițiilor necesare pentru dezvoltarea culturii.

Potrivit lui Sergiu Tutovan, doctor în științe agricole, principalele lucrări spre care trebuie să se orienteze producătorii sunt: normarea prealabilă a încărcăturii, legatul în verde, ciupitul lăstarilor, realizarea tratamentelor cu bor.

Normarea prealabilă a inflorescențelor la vița de vie

Este înlăturată a doua inflorescență din partea de sus care, de obicei, este relativ mai slab dezvoltată decât prima.

„În urma răritului trebuie să obținem a câte un viitor ciorchine per lăstar. În cazul în care avem 2 lăstari: unul are 2 inflorescențe ce nu corespund cerințelor, iar al doilea 2 de calitate, înlăturăm ambele inflorescențe ce nu corespund, iar pe următorul lăstar le lăsăm pe ambele”, explică Sergiu Tutovan.

În medie, trebuie să obținem o inflorescență pe lăstar.

Ulterior, în dependență de cum va decurge fenofaza înfloritului, și cum va avea loc polenizarea va fi realizată normarea definitivă a încărcăturii cu rod a viței de vie.

Normarea finală, în dependență de caracteristici ar însemna o normă de un strugure la 2 lăstari.

Ciupitul lăstarilor

Lucrarea presupune că primele 2 frunze din vârful lăstarilor sunt înlăturate.

Acest lucru este realizat în primul rând pentru lăstarii purtători de recoltă, pentru a favoriza alimentarea mai bună a viitoarei recolte prin stoparea creșterii și redirecționarea substanțelor nutritive spre organele de rod.

În plus, prin această operațiune este provocată creșterea copileților mai sus de lăstar, care ulterior vor hrăni ciorchinele.

Legatul viței de vie

La această lucrare este foarte important să distribuim uniform în spațiu lăstarii.

Acest lucru contribuie la protejarea lăstarilor de rupere în timpul vântului, asigură o distribuire uniformă a organelor astfel că toate frunzele utilizează în egală măsura suprafața și se reduce riscul dezvoltării bolilor.

„Unii producători cred că lăstarii se vor atașa de suport cu ajutorul cârceilor. În realitate, doar circa 20-25% din lăstari se prind de sârmele instalate, iar pentru restul nu este asigurată o aerație normală, ceea ce duce la dezvoltarea bolilor”.

Citește și despre Cum pot fi identificate bolile la vița de vie.

Realizarea tratamentelor cu bor la vița de vie

În cazul în care nu suntem siguri de reușita viitoarei polenizări, borul ar putea fi de ajutor.

Elementul bor stimulează formarea picăturii de lichid din stigmatul pistilului. Acesta se aplică la norma minimă indicată pentru produsul ales.

Borul se aplică cu 10-12 zile înainte de înflorit (acesta nu se aplică în amestec cu produse de uz fitosanitar).

În plantațiile afectate de boli sau dăunători, este necesară realizarea tratamentelor cu insecticide ori botriticide, produse pentru combaterea manei și făinării (tratamentul se realizează la căderea primei corole).

Pentru a exclude arsurile produse pe inflorescențe este important să excludem produsele cu sulf și cupru în această perioadă.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Peste 50 de crame noi au fost autorizate în ultimele 10 luni

Industria viticolă din România își continuă ascensiunea, peste 50 de crame noi fiind autorizate în ultimele 10 luni, arată...

Tăierea în uscat la vița de vie – lungimea de tăiere a coardei

Tăierea în uscat la vița de vie reprezintă un compromis între scopul viticultorului şi necesităţile plantei, o modalitate de...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole