18.9 C
București
duminică, 7 aprilie, 2024

-

HomepageAdvKWS Semințe - aniversează 20 de ani în România

KWS Semințe – aniversează 20 de ani în România

KWS Semințe România a marcat a 20-a aniversare a companiei într-un eveniment festiv care a avut loc pe 23 noiembrie 2022 la Palatul Snagov și care a reunit reprezentanți ai autorităților, parteneri, fermieri, presă de profil, dar și membrii echipei locale și regionale.

”KWS a intrat în piața din România în urmă cu 20 de ani, o perioadă destul de lungă, care înseamnă foarte multe. Înseamnă în primul rând satisfacție profesională pentru că aici am crescut și m-am dezvoltat din punct de vedere profesional, trecând prin toate etapele evoluției. În al doilea rând, din punct de vedere al companiei, cei 20 de ani reprezintă momentul în care firma noastră a ajuns la o maturitate deplină, aspect care ne situează în top 3 companii producătoare de semințe pe piața din România, cu o echipă profesionistă, pasionată și determinată, formată din 125 de angajați și cu investiții majore în cercetare-ameliorare. Deținem propria Stațiune de Cercetare-Ameliorare în localitatea Alexandria, județul Teleorman, dar și propria Stație de Procesare și Condiționare porumb de la Siliștea, județul Brăila.

Astăzi, la zi aniversară, sunt recunoscătoare companiei mamă pentru încrederea în evoluția mea ca profesionist și în potențialul meu de a construi. În acești 20 de ani am demonstrat că se poate face performanță în România, că determinarea, profesionalismul și adaptabilitatea la schimbări dau rezultate. Mulțumesc echipei și partenerilor pentru colaborare și sunt convinsă că vom face mereu lucruri foarte bune împreună.

Vă asigurăm că nu ne vom opri din a ne strădui mai mult să vă înțelegem nevoile în permanentă schimbare și că vă vom fi alături cu soluții pentru culturi profitabile. Doresc să vă multumesc pentru încrederea acordată și pentru tot ce am construit împreună în acești 20 de ani!” a declarat Doriana Nițu, Director General KWS Seminte.

Nicolas Wielandt – membru în Board-ul Executiv al Grupului KWS – a reiterat importanța strategică în grup a KWS România, precum și potențialul României în peisajul agricol european. De asemenea, Nicolas Wielandt a felicitat-o pe Doriana Nițu pentru evoluția companiei din acești 20 de ani alături de Csaba Kiss, Director Regional SEE Divizia Porumb.

“Sfecla de zahăr – o cultură cu o tradiție de peste 150 de ani în portofoliul KWS, practic de la înființarea companiei în anul 1856. Am investit enorm de mult în cercetare și dezvoltare, iar, astăzi, la 20 de ani de activitate ne putem mândri cu cea mai complexă și precisă stațiune de ameliorare, procesare, producție de sfeclă de zahăr la nivel mondial.

Este o cultură strategică pentru noi, o cultură în care vom continua să investim, cultură care- într-un an dificil așa cum a fost 2022 – a confirmat că poate aduce rezultate deosebite. Pe această cale, dorim să mulțumim fermierilor și partenerilor noștri pentru încrederea în produsele KWS de peste 20 de ani de zile și să-i asigurăm că vom continua să venim cu inovații și tehnologii pentru a atinge cele mai bune performanțe”, a declarat Roxana Găman, Director Național Divizia Sfeclă de zahăr în cadrul KWS Semințe.

La nivel mondial, Grupul KWS este o companie de renume, specializată în genetică și producție de semințe pentru: porumb, rapiță, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, cereale și alte culturi. Fondată în 1856 în Germania, KWS are 87 de subsidiare sau companii afiliate în peste 70 de țări. În România, suntem singura companie multinațională care deține un program de ameliorare local pentru hibrizii de porumb și avem propria stație de cercetare și ameliorare inaugurată în 2005, în localitatea Alexandria, jud. Teleorman.

KWS
KWShttps://www.kws.com/ro
Grupul KWS este o companie de renume, specializată în genetică și producție de semințe pentru: porumb, rapiță, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, cereale și alte culturi.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Sorin Maslo: „Cricova a înregistrat în 2023 cel mai mare profit din istoria întreprinderii. Venim cu lansări inedite în acest an”

Combinatul de Vinuri „Cricova” a înregistrat o creștere impresionantă...

ADAMA lansează pe piața europeană Forapro, un nou fungicid pentru cereale

ADAMA Ltd., lider global în industria de produse pentru protecția plantelor, a anunțat lansarea pe piața din Europa a...

Inovație în agricultura de precizie în România prin colaborarea dintre Bayer și Titan Machinery

Pentru a maximiza performanța și profitabilitatea în agricultura de precizie, Bayer și Titan Machinery au decis să își unească...

CEC Bank a semnat convenţiile pentru acordarea Creditului Fermierului

CEC Bank a semnat convenţiile pentru acordarea Creditului Fermierului, în cadrul unei scheme de ajutor de stat lansate de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole