5.6 C
București
vineri, 19 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFermierii trebuie să protejeze animalele în perioadele caniculare

Fermierii trebuie să protejeze animalele în perioadele caniculare

Crescătorii de animale trebuie să respecte măsurile specifice protejării animalelor în perioadele caniculare, atrage atenţia Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat publicat miercuri, având în vedere condiţiile meteo care prevăd pentru perioada următoare temperaturi ridicate.

Astfel, fermierii şi ceilalţi proprietari de animale trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a razelor solare şi asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi de furaje (corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ).

De asemenea, aceştia trebuie să verifice buna funcţionare a echipamentelor de adăpare, de furajare şi a sistemelor de ventilaţie, precum şi disponibilitatea echipamentelor de rezervă, în principal a sistemelor de ventilaţie şi a generatoarelor de energie electrică.

Totodată, în caz de caniculă, animalele folosite pentru tracţiune sau alte activităţi de povară nu vor fi exploatate în intervalul orar 12:00 – 18:00, dacă temperatura la umbră depăşeşte 25 grade C, iar la orice modificare suspectă a stării de sănătate a animalelor, precum şi la apariţia unor modificări comportamentale a acestora, deţinătorul are obligaţia ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă.

Potrivit ANSVSA, în cazul în care animalele sunt ţinute afară, trebuie să se asigure existenţa de umbrare şi de jgheaburi cu apă potabilă, iar dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate apa trebuie administrată manual, în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare.

ANSVSA transmite administraţiilor locale pe teritoriul cărora există animale în transhumanţă să cunoască situaţia reală şi să informeze deţinătorii de animale despre fenomenele prognozate.

De asemenea, consiliile locale şi fermierii trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere şi să asigure locuri prestabilite pentru retragerea animalelor, în cazuri excepţionale.

Referitor la animalele de companie, Autoritatea informează proprietarii că, în cazul în care animalele de companie sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi adăpost corespunzător împotriva razelor solare.

O atenţie deosebită trebuie acordată transportului animalelor de companie, astfel încât acestea să nu fie ţinute în vehicule, expuse în mod direct şi pe o perioadă îndelungată la radiaţii ultraviolete şi la temperaturi ridicate.

De asemenea, caii şi poneii ţinuţi afară în timpul zilei trebuie să aibă acces la adăpost umbrit şi la surse de apă şi hrană.

Referitor la transportatorii de animale, ANSVSA aminteşte că aceştia sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile, iar transporturile trebuie realizate pe timpul nopţii sau în primele ore ale dimineţii, astfel încât să fie evitate orele cu temperaturi crescute din timpul zilei.

Totodată, înainte de a pleca la drum, este obligatorie verificarea condiţiilor de microclimat existente în mijlocul de transport, dacă sunt adecvate şi asigurate pe întreaga durată a transportului, iar înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport trebuie verificate traseul şi alte aspecte legate de călătorie, astfel încât, după încărcarea acestora, plecarea să se facă în cel mai scurt timp.

Potrivit ANSVSA, la temperaturi crescute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu 10-20% din capacitatea maximă de încărcare autorizată, în funcţie de specie, talie, vârstă şi stare fiziologică, iar în cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare, şoferii trebuie să aibă planuri de urgenţă pentru a îngriji animalele, în funcţie de necesităţi.

Pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de confort termic în compartimentul animalelor pe toată durata transportului, astfel încât în orice moment al călătoriei temperatura să fie cuprinsă între 5 şi 30 grade, iar apa trebuie să fie asigurată permanent.

În ceea ce priveşte hidratarea animalelor, ANSVA atrage atenţia că, în cazul în care există doar o sursă limitată de apă potabilă, trebuie avut în vedere necesarul zilnic de apă al unui animal, în funcţie de specie, talie, rasă şi stare fiziologică, astfel: vaci de lapte – între 38-52 litri/zi, bovine – 38 litri/zi, cabaline – între 20-45 litri/zi, porcine – între 4-11.5 litri/zi, ovine – 6 litri/zi, păsări de curte – 0,5 litri/zi.

Aceste cifre variază în funcţie de vârsta animalului, starea fiziologică, temperatura mediului ambiant şi umiditate.

Toţi deţinătorii de animale au obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare, astfel încât să asigure protecţia şi standardele privitoare la bunăstarea animalelor deţinute şi să evite apariţia stresului termic. 

Sursa foto: dairyreporter.com

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANSVSA: Control și amenzi pentru verificarea trasabilităţii peştelui la 57 de operatori din 22 de judeţe

Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare...
‹ adv ›

ANSVSA: Amenzi de aproape 2 mln de lei în industria alimentară, în martie

Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 1,973 milioane de lei în industria alimentară în luna martie 2024, ca...

Inspectorii sanitari-veterinari au dat amenzi de peste 600.000 de lei unor unităţi de tip catering

 Inspectorii sanitari-veterinari au dat amenzi de peste 600.000 de lei unor unităţi de tip catering şi au emis 4...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole