Curtea de Conturi Europeană a examinat dacă fondurile pentru dezvoltare rurală, în valoare de peste 25 de miliarde de euro, investite de Comisia Europeană începând din 2007 au adus beneficii durabile şi a ajuns la concluzia că succesul acestor măsuri a variat considerabil de la un stat membru la altul şi de la un sector la altul.
Potrivit unui raport special publicat luni de Curtea de Conturi Europeană, cerinţele legale în materie de durabilitate sunt în mare parte respectate.
Durabilitatea proiectelor de diversificare a variat de la un sector la altul şi de la un stat membru la altul. Durabilitatea unor proiecte precum cele de structuri de cazare turistică era afectată de o performanţă economică slabă şi de utilizarea abuzivă a acestora în scopuri private.
Curtea recomandă Comisiei Europene să faciliteze schimbul de informaţii privind modalităţile optime de a direcţiona în mod mai eficace fondurile către proiecte viabile, de a atenua riscul ca proiectele să fie deturnate pentru utilizarea în scopuri private şi de a valorifica potenţialul bazelor de date de mari dimensiuni.
„UE a investit semnificativ în măsuri menite să reducă dependenţa economiei rurale de agricultură şi silvicultură, să menţină şi să creeze locuri de muncă şi să amelioreze infrastructura în zonele rurale”, a declarat domnul Viorel Ştefan, membrul Curţii care a coordonat auditul. „Dar proiectele finanţate de UE în aceste domenii ar trebui să fie durabile şi considerăm că UE ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a promova proiecte care aduc beneficii de durată şi un bun raport costuri-beneficii pentru sprijinul din partea UE.”
Curtea a analizat o gamă variată de proiecte sprijinite din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi a constatat că majoritatea erau încă operaţionale la sfârşitul perioadei de cinci ani prevăzute în legislaţie.
Acest lucru era valabil în special în cazul proiectelor de infrastructură (de exemplu, în cazul sprijinului pentru reînnoirea satelor ori pentru construirea şi reabilitarea drumurilor, a reţelelor de alimentare cu apă şi a reţelelor de canalizare), întrucât infrastructura este proiectată în general pentru a dura mult timp.
Dar o treime din proiectele de diversificare – proiecte vizând promovarea activităţilor neagricole sau sprijinirea unor noi oportunităţi de afaceri – nu mai erau active la momentul auditului, chiar şi în cazurile în care beneficiaseră de investiţii foarte importante. Investiţiile în structuri de cazare turistică se numărau printre proiectele de diversificare cel mai frecvent sprijinite.
Curtea a identificat diferenţe semnificative de la un sector la altul şi de la un stat membru la altul. De exemplu, în Polonia, proiectele de prestare de servicii pentru agricultură şi pentru silvicultură aveau o durabilitate mai scăzută decât proiectele din alte sectoare din perioada 2007-2013.
În această perioadă, au existat în mai multe state membre cazuri în care structuri de cazare turistică primiseră sprijin chiar şi atunci când nu erau viabile din punct de vedere economic, iar în unele cazuri s-au demarat investigaţii cu privire la utilizarea în scopuri private a unor clădiri finanţate ca structuri de cazare turistică.
Curtea a relevat alte cazuri în care structuri costisitoare de cazare turistică fuseseră închise după doar câţiva ani. În cazul unora dintre proiecte, subvenţiile din partea UE s-au ridicat până la 9.000 de euro per lună în care au fost operaţionale.
Curtea adresează Comisiei o serie de recomandări în perspectiva noii perioade de programare 2023-2027 aferente politicii agricole comune (PAC).
Ea recomandă Comisiei în special să contribuie la diseminarea informaţiilor privind modalităţile optime:
- să se asigure că proiectele sunt durabile, ţinând seama de diferitele tipuri de investiţii pe care le sprijină;
- să colecteze dovezi care să ateste că activităţile finanţate sunt încă operaţionale;
- să includă în contractele de finanţare condiţii care să impună obligaţia de a utiliza în scopul preconizat investiţiile sprijinite.
