5.6 C
București
marți, 19 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleAcarianul galicol al viței de vie - daune și tratament

Acarianul galicol al viței de vie – daune și tratament

Erinoza este produsă de acarianul galicol al viței de vie (Eriophyes vitis), fiind întâlnită în toate regiunile viticole din țară.

În general, dăunătorul este prezent sub forma unui atac ce nu afectează producția de struguri, cu excepția unor parcele și a unor soiuri, care prin sindromul numit erinoza pot afecta cantitatea și calitatea producției.

Acarianul galicol al viței de vie

Adultul reprezintă un acarian foarte mic, de doar aproximativ 0,14 mm (masculul) și 0,16 mm (femela). Aparatul bucal este de înțepat și supt.

Acarianul galicol are 5-7 generații pe an și iernează în stadiul de adult sub solzii mugurilor, în crăpăturile scoarței, la baza corzilor, în frunzele căzute.

De obicei, acarienii apar primăvara la începutul lunii mai, când plantele de viță de vie se află în faza de înfrunzire, larvele apar când lăstarii au 4-5 frunze.

Simptomele atacului

După ce este suptă seva din frunze, în locul atacului se formează bășicări. În cazul în care nu se aplică tratamente, în cazul atacului puternic frunzele pot cădea.

După atacul acarianului, pe locul unde țesutul a fost înțepat se formează pe partea inferioară a frunzei o pâslă de peri anormali, ce se alungesc, se brunifică și constituie un adăpost pentru dăunători pe parcursul întregii perioade de vegetație.

Acarienii sunt unii dintre vectorii importanți de răspândire a virusurilor.

Femelele depun ouăle în luna iulie, circa 50-70 pe partea inferioară a frunzelor.

Atacul puternic al acarianului galicol duce la creșterea și fructificarea slabă a vițelor.

În cazul atacului pe inflorescențe pot avorta florile, respectiv se reduce recolta.

Prevenirea și combaterea erinozei

Prevenirea răspândirii acarianului galicol poate fi realizată prin strângerea frunzelor afectate și a corzilor rămase în urma tăierilor și distrugerea acestora fie prin tocare și, ulterior compostare, fie prin ardere.

Combaterea chimică se realizează prin tratamente cu acaricide specifice, tratamentele se realizează în perioada de vegetație, la apariția dăunătorului, respectând instrucțiunile și perioada de așteptare.

De obicei, se utilizează produsele ce au drept substanță activă abamectin, cum ar fi produsul Vertimec. Pentru combaterea acarianului galicol, consultați lista produselor omologate și alegeți acaricidul potrivit.

Citește și despre Cum pot fi identificate bolile la vița de vie.

Unele produse pot fi aplicate încă de la pornirea plantelor în vegetație, de aceea, este important să citiți instrucțiunile de pe ambalaj.

Citește și despre Cum pot fi identificați dăunătorii la vița de vie.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Tăieri în uscat la vița de vie – recomandări, tratamente

Temperaturile generoase din ultima perioadă au scos viticultorii în...
‹ adv ›

Reuters: Fermierii australieni defrișează circa 8% din suprafața de viță de vie, din cauza excesului de vin

Milioane de butuci de vie sunt distruşi în Australia şi alte zeci de milioane urmează să fie scoşi din...

Peste 50 de crame noi au fost autorizate în ultimele 10 luni

Industria viticolă din România își continuă ascensiunea, peste 50 de crame noi fiind autorizate în ultimele 10 luni, arată...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole