15 C
București
joi, 28 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticolePolenizarea cu bondari în sere sau solarii

Polenizarea cu bondari în sere sau solarii

Polenizarea cu bondari este la îndemâna legumicultorilor care doresc să obțină producții bune în sere sau solarii. De mai mulți ani, firmele de specialitate importă acești bondari în cutii speciale, din care insectele își iau zborul și polenizează atât culturile timpurii, cât și pe cele târzii.

Fermierii cu experiență se arată mulțumiți de treaba bondarilor, care sunt mai eficienți decât albinele, mai ales, că pot fi achiziționați tot timpul anului, rezistă la temperaturi mai scăzute, la vânt și vreme cu nori.

Cel mai bun randament al polenizării biologice cu bondari se obține în spații închise, dar se pot folosi și în câmp. Bondarii au nevoie de polen ca sursă de proteine pentru întreţinerea coloniei, dar şi de nectar pe post de sursă energetică. Acest lucru face ca ei să ajungă în fiecare floare şi să o polenizeze.

Polenizarea biologică poate fi cu până la 50 la sută mai ieftină, pentru că nu mai este nevoie de angajaţi care să ia fiecare floare în mână pentru a o poleniza, aşa cum se procedează, când se folosesc substanţe chimice, fie prin pulverizare, fie prin „înmuierea” fiecărei flori în soluţia specială.

Prețul unei colonii/cutii cu bondari este de circa 1500 de lei, legumicultorul putând opta ca insectele să-i fie trimise prin poștă.

Avantajele utilizării bondarilor la polenizare

  • Polenizare excelentă în condiții dificile. Spre deosebire de albine, bondarii sunt activi şi la temperaturi joase (+5oC), în condiții de vânt și cer înnorat. Deoarece bondarii sunt disponibili pe tot parcursul anului, ei sunt indicați atât pentru polenizarea culturilor timpurii, cât și a celor târzii;
  • Muncitori ușor adaptabili. Bondarii nu sunt doar polinizatori excelenți în sere și solarii, dar sunt cu adevărat valoroși în câmp deschis;
  • Economie masivă de muncă. Bondarii pot înlocui în totalitate munca manuală și folosirea hormonilor la polenizare;
  • O creștere a producției și calității fructelor. În culturi cum ar fi cea de tomate, ardei, afine și altele, polenizarea cu bondari duce la creșterea producției și la fructe mai mari și mai calitative.

În continuare vă prezentăm o listă cu legumele pentru care merită să investiți în polenizarea cu bondari:

Tomatele

Bondarii pot înlocui în totalitate folosirea polenizării manuale și a hormonilor, cu condiția ca plantele să producă polen viabil. Bondarii prind floarea de tomate și datorită vibrației toracelui polenul se desprinde.

Aceasta lasă o urma mică și maro pe pistil, făcând astfel posibilă monitorizarea activității acestora. O colonie poate poleniza între 1000 m2 și 3000 m2 de cultura pentru 6 pînă la 8 săptămâni. Numărul coloniilor necesare variază în funcție de tipul de sera sau solar, de anotimp, de varietate, de numărul de plante pe metru pătrat.

Ardei dulci

Ardeii dulci polenizați de bondari vor conține mai multe semințe, ducând astfel la o forma mai frumoasa și un pericarp mai gros. O colonie este suficientă pentru polenizarea a 3000 pînă la 5000 m2 pe durata a 6 pînă la 8 săptămîni.

Căpșuni

Bondarii pot transporta cantități mari de polen. Ei aterizează la baza florii de căpșuni (receptacolul) și polenizează toate pistilele. Aceasta oferă garanția că baza florii se va dezvolta într-un fruct frumos și neted. Eficiența bondarilor rezulta în scăderea numărului de fructe deformate.

Pomușoare

Pomușoare (zmeura, mure, afine, coacăz roșu și negru) Bondarii asigură un ansamblu de fructe excelent, mai ales în perioadele când albinele nu sunt active, cum ar fi în timpul iernii sau a primăverii, în timpul perioadelor reci, cu vânturi sau înnorate.

Nu doar că s-a îmbunătățit considerabil calitatea fructului, dar și culturile comerciale au crescut substanțial prin folosirea bondarilor.

Livezi

Livezi (meri, peri, etc.) Bondarii sunt mult mai puțin dependenți de condițiile meteorologice din perioada de înflorire. Ei zboară la temperaturi joase și în condiții de vânt și cer înnorat. Bondarii sunt de asemenea rezistenți la parazitul Varroa mite.

Dovlecei și pepeni

Bondarii sunt foarte indicați în polenizarea culturilor de dovlecei și pepeni. Bondarii vor vizita florile mascule (pentru polen) și cele femele (pentru nectar).

Măsuri de eficientizare a polenizării cu bondari

Pentru asigurarea unei polenizări eficiente a culturilor agricole entomofile de către bondari, trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:

  • cunoaşterea biologiei înfloririi (începutul, sfârşitul şi durata) culturii ce urmează a fi polenizată;
  • cultivarea unor soiuri şi hibrizi ale căror flori să prezinte un grad de atractivitate crescut pentru bondari şi să fie uşor polenizate de către acestea;
  • stabilirea corectă a normei de polenizare în funcţie de starea culturii, de încărcătura florală, de tehnologia aplicată culturii şi de puterea familiei de bondari;
  • evitarea aplicării tratamentelor chimice în perioada înfloririi plantelor sau avertizarea pentru a închide cutiile cu bondari pentru a evita intoxicarea insectelor.

‹ adv ›

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Voicu Marian Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cum se construiește o seră (solar) din țevi de plastic

Să fie oare dificil de montat o seră din...
‹ adv ›

Sfaturi pentru a construi o seră, cu o investiție minimă

Dezvoltarea unei culturi vegetale într-o seră sau solariu se poate dovedi extrem de profitabilă. Plantele crescute în spații protejate...

Cum se face corect ventilarea naturală a serelor

Fără ventilare temperatura în seră atinge valori considerabile chiar în luna aprilie. Atunci când în exterior temperatura aerului atinge...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole