1.4 C
București
vineri, 8 decembrie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageArticoleDe ce nu cad frunzele din pomi toamna - riscuri asociate

De ce nu cad frunzele din pomi toamna – riscuri asociate

După perioada de vegetație în care condițiile sunt favorabile pentru deșfășurarea anumitor procese în pomi, odată cu reducerea orelor de lumină, scăderea temperaturii pe timp de noapte și reducerea procesului de fotosinteză, pomii încep să se pregătească pentru iarnă.

Ne-am obișnuit că, unul dintre indiciile de bază că acest lucru se întâmplă, este schimbarea culorii frunzelor și căderea acestora, urmând repausul relativ, în care creșterea celulelor încetează, în schimb, alte procese cum ar fi respirația, transpirația, creșterea rădăcinilor continuă.

În ciuda unui peisaj la prima vedere destul de atractiv, întârzierea sau blocarea căderii frunzelor la pomi toamna nu este deloc binevenită pentru aceștia. În primul rând, pentru a trece iarna cu succes, este necesară maturarea lemnului pomului și formarea unei bune rezistențe a pomilor la temperaturi scăzute.

În acest articol, vom discuta mai multe despre acest fenomen, cauzele și măsurile ce pot fi întreprinse.

De ce nu cad frunzele din pomi toamna?

Frunzele joacă un rol vital pentru pomi. În primul rând, sunt principalele organe care asigură fotosinteza. În al doilea rând, frunzele sunt participanți activi la schimbul de gaze, adică ele ajută planta să respire. În al treilea rând, frunzele sunt implicate în transpirație.

Când se reduc orele de lumină, frunzele pierd clorofila și își schimbă culoarea. În același timp, în partea de jos a pețiolului începe să se formeze un strat de celule, care împiedică apa și substanțele chimice să hrănească frunza.

Drept urmare, frunzele, lipsite de lumină și nutriția necesară, cad, astfel pomul nu trebuie să irosească energia pentru organele de susținere de care nu are nevoie. Dacă aceasta nu se întâmplă, pomul continuă să crească și să absoarbă activ nutrienții.

Printre principalele cauze ale acestui fenomen se numără varietatea aleasă incorecte și condițiile climatice.

Soiul nepotrivit. Soiul ales pentru plantare s-ar putea dovedi a nu fi pretabil condițiilor climatice specifice din zonă. Cu alte cuvinte, pomul nu are timp să se pregătească pentru odihnă din cauza faptului, că „programul său biologic” încorporat în el este conceput pentru un sezon de creștere mai lung.

Din acest motiv, este recomandată plantarea soiurilor omologate, testate în condițiile din zonă.

V-ar putea fi util și articolul Starea de repaus vegetativ la pomii fructiferi și necesarul de ore de frig.

Fertilizări excesive cu azot. Azotul favorizează creșterea activă a masei verzi și este recomandat a fi administrat în prima perioadă a vegetației. Ulterior, pentru desfășurarea normală a proceselor din plante, inclusiv maturarea țesuturilor, se oferă atenție sporită fertilizărilor cu fosfor și potasiu.

Cele două elemente contribuie la sporirea rezistenței plantelor la ger, prin grăbirea maturării lemnului la pomii fructiferi și la vița de vie și prin creșterea concentrației de glucide în lemn.

Excesul de azot în plante duce la întârzierea înfloririi, coacerii fructelor și altor procese naturale, iar lemnul la pomi nu se maturează suficient.

Excesul de umiditate. Precum am menționat, una dintre cele mai importante funcții ale frunzelor este transpirația. În consecință, dacă o toamnă ploioasă vine după o vară uscată, frunzele nu se vor putea adapta rapid la noile condiții și nu vor mai face față sarcinii puse asupra lor.

Pomul va fi afectat de excesul de umiditate și nu va pierde „organul” atât de necesar în acest moment. Din acest motiv, este recomandat să oferim atenție sporită irigării corecte, în special să asigurăm necesarul de apă în perioadele critice și secetoase.

Tăieri în verde realizate incorect. În ciuda mai multor probleme pe care le soluționăm odată cu realizarea tăierilor în verde, nu mai puțin importantă este să le facem corect. O astfel de tăiere ar trebui efectuată ținând cont de caracteristicile fiecărui pom, varietate.

În cazul tăierilor prea severe, pomul, lipsit de cantitatea necesară de frunze, va începe să crească în grabă lăstari noi, care vor prelungi sezonul de creștere.

Anomalii ale vremm. Vremea prea caldă toamna, cum ar fi cea din acest an, duce adesea la faptul că pomul nu primește semnale din exterior despre apropierea iernii și continuă să vegeteze.

Oricât de lungă ar părea toamna, nu va dura pentru totdeauna, ceea ce înseamnă că, la înregistrarea înghețurilor, pomul nu va fi pregătit pentru acesta.

Cum prevenim fenomenul?

Înainte de a realiza orice lucrare, trebuie să determinăm amploarea problemei și cauzele care au dus la apariția acesteia. Dacă frunzele s-au îngălbenit, dar nu au căzut încă, atunci este probabil că vor face acest lucru în viitorul apropiat.

Dacă frunzele nu au avut timp să-și schimbe culoarea chiar și la sfârșitul toamnei, efectuați o verificare suplimentară. Încercați să înlăturați frunzele cu mâna. Dacă frunzele se desprind cu ușurință, aceasta înseamnă că nutrienții nu mai sunt furnizați limbului frunzelor, adică procesul de creștere a frunzelor s-a încheiat. În consecință, nu este nevoie să vă alarmați.

Merită să analizăm și motivul pentru un astfel de comportament necaracteristic pomilor. Dacă frunzele nu au căzut pe un singur pom, atunci cel mai probabil planta a avut de suferit din cauza excesului de azot, tăierii necorespunzătoare sau surplusul de apă. În acest caz, lucrările vor fi întreprinse cu mai multă atenție sezoanele următoare.

Pentru a evita astfel de fenomene, este recomandat să:

  • selectăm și plantăm numai soiuri adaptate condițiilor locale;
  • aplicăm corect îngrășămintele; evităm fertilizările excesive cu azot. La sfârșitul verii și toamnei se recomanda aplicarea îngrășămintelor cu fosfor și potasiu;
  • evităm udarea excesivă toamna;
  • Efectuăm corect tăierile în verde.

Dacă nu cad frunzele în masă, inclusiv în parcelele învecinate, cel mai probabil problema a fost cauzată de o anomalie naturală, pe care nu ați fi putut să o influențați în niciun caz.

Pomii maturi sănătoși pot să supraviețuiască iernii, însă ar putea fi afectate ramurile cu lemn nematurat. Înghețurile sunt mult mai periculoase pentru pomii tineri, imaturi. Pentru ei, înghețurile bruște ce urmează după temperaturi înalte pot fi fatale.

Pentru a asigura o mai bună pregătire a pomilor pentru sezonul rece, se recomandă tratamente cu cupru chelat și mangan.

Vezi și Tratamente la pomi toamna. Vezi soluții și lucrări recomandate.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Puricele melifer al părului (Psylla pyri) – control

Puricele melifer al părului, numit și Psylla pyri sau...
‹ adv ›

Combaterea viermelui mărului fără a dobândi rezistență la insecticide

Viermele mărului - Cydia pomonella L. (Lepidoptera: Tortricidae) este unul dintre cei mai importanți dăunători ai culturii mărului, dar...

Soiuri de prun pentru o perioadă lungă de recoltare

Prunele proaspete devin tot mai cunoscute pe piața europeană prin calitatea și volumul în creștere în fiecare sezon. Unul dintre...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole