9.7 C
București
sâmbătă, 2 decembrie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriCiucă: Am identificat resurse financiare pentru susţinerea industriei autohtone a laptelui

Ciucă: Am identificat resurse financiare pentru susţinerea industriei autohtone a laptelui

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, la Palatul Victoria, în cadrul consultărilor pe care le-a avut cu reprezentanţii sectorului agricol, industriei alimentare şi lanţurilor de magazine, că Guvernul a identificat resurse financiare din fonduri europene pentru susţinerea industriei autohtone a laptelui.

Potrivit Executivului, în cadrul întâlnirii au fost analizate efectele implementării soluţiilor de sprijin stabilite de Guvern, precum şi noi măsuri de susţinere a fermierilor şi industriei de profil, în scopul valorificării produselor agricole în beneficiul consumatorilor români.

Sursa citată precizează că la următoarea întâlnire, care va avea loc marţi, 11 aprilie, la Palatul Victoria, va fi agreat cadrul legislativ ce va permite industriei de lapte din România să depăşească dificultăţile pe care le întâmpină în această perioadă.

„Pe toţi ne preocupă securitatea alimentară şi vrem să ştim că oamenii îşi pot permite să cumpere un litru de lapte din orice magazin. Ne dorim creşterea competitivităţii sectorului agricol în raport cu potenţialul pe care România îl are, precum şi prezenţa mai mare a producătorilor locali în lanţurile comerciale.

De la nivelul Guvernului susţinem aceste două direcţii prin investiţii publice pentru dezvoltarea infrastructurii de depozitare şi procesare pentru micii producători, acordarea de facilităţi pentru procesatori şi finanţarea mecanismelor şi schemelor de susţinere, astfel încât banii europeni şi din bugetul naţional să ajungă la timp la fermierii români. Am convingerea că prin dialog şi respect pentru munca fiecăruia vom găsi soluţii pentru a depăşi acest impas”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Din partea autorităţilor, alături de premier, au mai participat Rareş Burlacu – preşedintele Agenţiei pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, reprezentanţi ai Cancelariei prim-ministrului, ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi ai Consiliului Concurenţei.

Totodată, la întâlnire au participat şi reprezentanţii următoarelor asociaţii: Uniunea de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin, Federaţia Crescătorilor de Bovine de România, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România, Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui şi Asociaţia de Vaci HolsteinRo, precum şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Barbu: Porcul nu trebuie interzis şi nu se va interzice niciodată în România

Porcul nu trebuie interzis şi nu se va interzice...
‹ adv ›

Importurile de zahăr din Ucraina în UE au explodat în 2022-2023. România – printre principalii importatori

Importurile de zahăr ucrainean în Uniunea Europeană (UE) au crescut de zece ori în ultimul sezon, iar tendinţa de...

Sănătatea păsărilor crescute în sistem ecologic

Pentru o bună funcționare a oricărei ferme zootehnice în sistem ecologic, rolul cel mai important în productivitate și eficiență...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole