14.5 C
București
sâmbătă, 2 decembrie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriCod galben de vreme deosebit de rece şi precipitaţii însemnate în următoarele...

Cod galben de vreme deosebit de rece şi precipitaţii însemnate în următoarele zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben vizând cantităţi însemnate de precipitaţii, ninsori şi vreme deosebit de rece, valabilă începând de luni noaptea în majoritatea regiunilor.

Potrivit ANM, în intervalul 3 aprilie, ora 23:00 – 5 aprilie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece şi temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marţi spre miercuri, aria acestora se va restrânge către nord-est.

În regiunile sudice şi sud-estice va ploua, iar la munte şi în zonele mai joase de relief din nordul şi centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40…50 l/mp.

FOTO meteoromaniaro

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei şi al Moldovei, unde vitezele la rafală vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul ţării, iar în a doua parte a săptămânii vor mai fi intervale cu precipitaţii mixte, precizează meteorologii.

De asemenea, pentru ziua de marţi a fost emis un Cod portocaliu de ninsori abundente în Carpaţii Meridionali şi sudul Carpaţilor Orientali, în special la altitudini de peste 1400 m.

În zonele avertizate se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h şi vor fi perioade în care va fi viscol şi vizibilitate scăzută.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AgroMeteo: Cod portocaliu de vânt puternic în judeţul Cluj și Cod galben în Braşov şi Sibiu

Meteorologii au emis, vineri dimineaţa, o avertizare Cod portocaliu...
‹ adv ›

Alertă climatică: Terra se va încălzi cu 1,4 grade Celsius în 2023 – anul temperaturilor record

Cu doar o lună rămasă până la sfârşitul acestui an, 2023 va înregistra o încălzire globală de aproximativ 1,4...

AgroMeteo: Cod portocaliu de ploi abundente în Maramureş și Cod galben de vânt în Crişana, Maramureş şi în nordul Transilvaniei

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi dimineaţa o avertizare Cod Portocaliu de ploi abundente în judeţul Maramureş şi...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole