1.4 C
București
vineri, 8 decembrie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriMADR: Lipsa apei a declanşat campania de irigat pe anul 2023

MADR: Lipsa apei a declanşat campania de irigat pe anul 2023

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a început joi campania de irigat în judeţul Olt, până la această dată fiind irigate culturi de grâu, rapiţă, orz şi lucernă, informează vineri Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, la solicitarea OUAI-urilor din cadrul amenajărilor de irigaţii Dăbuleni Potelu Corabia, ce administrează o suprafaţă de 10.928 ha şi Sadova Corabia, cu o suprafaţă administrată de 19.050 ha, au fost irigate 490 de hectare de grâu, 343 de hectare de rapiţă, 980 de hectare de lucernă şi 350 hectare de orz.

„Sistemul de irigaţii este într-o continuă refacere şi avem lucrări la nivelul întregii ţări în desfăşurare, tocmai pentru a pune la punct acest sector fără de care nu se va mai putea face performanţă în viitor, ţinând seama de schimbările climatice care îşi fac din ce în ce mai mult simţită prezenţa în România”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Conform sursei citate, introducerea apei pe canalele de aducţiune ce asigură necesarul de apă pentru irigaţii se realizează pe măsura solicitărilor, concretizate pe bază de comenzi ferme, în urma încheierii contractelor multianuale sau sezoniere.

Astfel, pe măsură ce se vor primi noi solicitări de apă de la beneficiarii cu care ANIF are încheiate contracte de irigaţii sau se vor încheia noi contracte, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va continua să pună în funcţiune noi aducţiuni.

„Din solicitările transmise, până la finalul lunii martie, campania va fi extinsă în alte cinci judeţe. MADR, prin structurile teritoriale, încurajează şi sprijină toţi fermierii să încheie contracte, având ca obiect livrarea apei pentru irigaţii, pentru a putea asigura astfel un nivel corespunzător de umiditate a solului, care să stimuleze creşterea productivităţii agricole”, precizează instituția.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Crescătorii din sectorul suin şi avicol ar putea primi ajutoare de stat de peste 56 milioane de euro

Crescătorii din sectorul suin şi avicol ar putea primi...
‹ adv ›

Proiect pentru suplimentarea sumei alocate Programului de susținere a producției de usturoi, 3 mii euro/ha

Un proiect pentru suplimentarea sumei alocate Programului de susţinere a producţiei de usturoi a fost publicat luni în transparenţă...

Barbu: Porcul nu trebuie interzis şi nu se va interzice niciodată în România

Porcul nu trebuie interzis şi nu se va interzice niciodată în România, iar ideea acordării de tichete pentru achiziţia...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole